x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Stirile zilei

Stirile zilei

21 Mai 2006   •   00:00

Otopeni - Aterizare de urgenta pe "Henri Coanda"

Un avion de tip DC-8 al companiei romanesti "My Air", care a decolat ieri dimineata de pe Aeroportul Baneasa, a fost nevoit sa aterizeze de urgenta pe Aeroportul "Henri Coanda" din cauza unor probleme tehnice, informeaza Mediafax. "La scurt timp dupa decolare, pilotii au sesizat ca avionul a pierdut presiune in sistemul hidraulic", a spus directorul de comunicare al Ministerului Transporturilor, Adrian Ionescu. Aeronava era goala, urmand sa preia pasageri de la Reykavik, Islanda, pentru o cursa inspre Canada.

Aniversare - Dumitru Prunariu s-a intalnit cu studentii

Singurul roman care a ajuns in spatiul cosmic, cosmonautul Dumitru Prunariu, a participat ieri la o intalnire cu studentii bucuresteni in cadrul unei manifestari prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la zborul sau. La evenimentul de la Primaria Sectorului 2 au mai participat patru astronauti din SUA, Rusia si Bulgaria, transmite Rompres. Cu acelasi prilej, a fost vernisata expozitia "Zbor romanesc", in cadrul careia a putut fi admirata, printre altele, si macheta in marime naturala a avionului lui Traian Vuia.

Constanta - Statiunea Mamaia si spitalul, fara apa

Spitalul Judetean de Urgenta Constanta, unitate medicala cu 1.200 de paturi, a ramas fara apa pana azi-dimineata din cauza unor lucrari efectuate de Regia Judeteana de Apa. Lucrarile afecteaza jumatate din orasul Constanta, dar si statiunea Mamaia. (E. Sava)

Galati - Pensionarii ies iar pe strazile Capitalei

Pensionarii galateni sunt hotarati sa protesteze pe strazile Capitalei, programandu-si doua noi actiuni stradale. Primul miting va fi pe 29 mai si va fi organizat impreuna cu Cartel Alfa. "Vom cere marirea punctului de pensie cu 45% din salariul brut pe economie si acordarea unor sume cuprinse intre 1,5 si 2 milioane de lei tuturor celor care nu au primit nici macar un leu la recalculare, situatie in care se gasesc 45.000 de pensionari din Galati", a spus presedintele Aliantei Pensionarilor din Galati, Ionel Purice. (Daniel Mihalascu)

Comemorare - Corneliu Coposu ar fi implinit 92 de ani

Cateva zeci de oameni s-au adunat ieri la bustul lui Corneliu Coposu din Piata Revolutiei, din Bucuresti, pentru a aduce un omagiu liderului taranist care ar fi implinit, pe 20 mai, 92 de ani. Nascut in 1914 la Bobota, in judetul Salaj, Coposu s-a numarat printre sutele de intelectuali si oameni politici persecutati de regimul comunist si a fost inchis timp de 17 ani. Corneliu Coposu s-a stins din viata la 11 noiembrie 1995.

Captura - Contrabanda cu parfumuri la Arad

Peste 50.000 de flacoane cu parfum de contrabanda au fost confiscate de lucratorii vamali aradeni intr-un autotren care venea din Turcia si se indrepta spre Olanda. Potrivit Rompres, marfa a fost descoperita intr-o verificare de rutina. Controlul a fost determinat de comportamentul soferului, foarte agitat, care a incercat sa-l mituiasca pe vames.
×
Subiecte în articol: observator