Bucuresti - Crosul Universitar
Ieri s-a desfasurat la Bucuresti Crosul Universitar. Manifestarea, dedicata Zilelor Francofoniei, a fost organizata de Universitatea din Bucuresti pe traseul Facultatea de Drept - cheiul Dambovitei, Podul Eroilor, Podul Cotroceni, si retur pe partea dreapta a Dambovitei.Sarbatoare - Pastele mortilor la musulmani
Credinciosii musulmani au sarbatorit ieri Pastele mortilor, Hidrelez, informeaza Rompres. Pregatirile pentru sarbatoare au inceput inca de acum doua zile, cand gospodinele au facut curatenie in casa si au gatit mancarurile specifice. De asemenea, se pastreaza si obiceiul curatarii trandafirilor, cu atat mai mult cu cat legenda face referire si la aceasta specie de plante. Hidrelez este o sarbatoare in care petrec mai mult femeile, copiii si tinerii, iar obiceiurile pastrate si care se mai practica in unele zone spun ca, pentru belsug, se strange roua si se framanta aluat, iar femeile se trezesc devreme si matura din exterior spre interior.FNI Satu Mare - Pagubitii asteapta vesti despre proces
Putna - Zoe Busulenga va fi inmormantata astazi
Trupul neinsufletit al academicienei Zoe Dumitrescu Busulenga, depus vineri seara in paraclisul Manastirii Putna, va fi inhumat astazi, la ora 13:00. Slujba va fi oficiata de un sobor de preoti, printre care se vor afla arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, Pimen, staretul Manastirii Putna, parintele Melchisedec Velnic. Academiciana va fi inmormantata cu onoruri militare.Poiana Campina - Pilot mort intr-un accident de deltaplan
Pilotul unui deltaplan a murit ieri dupa-amiaza, dupa ce aparatul de zbor pe care il conducea s-a prabusit in apropierea spitalului din localitatea prahoveana Poiana Campina, informeaza Mediafax. Deltaplanul a luat foc la contactul cu solul. Pilotul Adrian Matei (50 de ani) era instructor de zbor si avea peste 30 de ani experienta. O comisie de specialisti va cerceta motivele accidentului.Galati - Reglare de conturi cu sabii ninja
Tulcea - Circulatia maritima pe Dunare, reluata
Circulatia navelor maritime pe Dunare a fost reluata ieri, ca urmare a imbunatatirii conditiilor hidrologice, informeaza Rompres. Pentru prevenirea aparitiei unor probleme s-a decis ca navigatia sa fie permisa exclusiv pe timpul zilei, circulatia ambarcatiunilor rapide si a celor cu aripi portante ramanand in continuare interzisa. De asemenea, navigatia urmeaza sa se efectueze cu o viteza mai mica decat cea de producere a valurilor, distanta minima dintre navele aflate in mars pe Dunare urmand sa fie de minimum 5 mile.Gorj - Alerta in comuna Rosia de Amaradia
Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Gorj a declarat stare de alerta in comuna Rosia de Amaradia, ca urmare a alunecarilor de teren care au dus la prabusirea sau craparea a 180 de case, iar cele 500 de persoane evacuate vor fi cazate in doua tabere, a informat ieri MAI. Paza in zona va fi asigurata de politisti si jandarmi de la Inspectoratul Judetean de Politie si Inspectoratul Judetean de Jandarmi din Gorj. De asemenea, Directia de Sanatate Publica Gorj va instala cate un cort sanitar pentru fiecare tabara, pentru a preveni aparitia unor epidemii, iar Ambulanta va asigura permanenta in zona.Calarasi - Tariceanu, in vizita la Manastirea
Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu a vizitat, ieri, tabara de sinistrati de la Manastirea si a gustat din pranzul pregatit pentru cei peste 500 de localnici, transmite Rompres. Seful Executivului s-a interesat de conditiile de cazare ale sinistratilor, dar si de cele de hrana. Cativa sinistrati i-au cerut premierului ajutor pentru reconstruirea caselor prabusite sau afectate de inundatii.Citește pe Antena3.ro


