Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la 16:45, în judeţul Ilfov, traficul rutier a fost întrerupt pe DN Centura Bucureşti, la ieşirea din Otopeni către Mogoşoaia (Şoseaua Odăi - n.r.). Un elicopter SMURD a aterizat pe partea carosabilă, pentru a prelua victima unui accident rutier, iar după decolarea acestuia circulaţia a fost reluată.
În accident au fost implicate două autoturisme și un TIR. Una dintre victime, un pieton, a fost prinsă sub TIR și a decedat, anunță purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Adrian Marin.
O a doua victimă, o femeie de aproximativ 30 de ani, care se afla într-unul dintre turismele implicate în accident, este conştientă şi a suferit traumatisme minore.