x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studentă la Medicină, omorâtă de un şofer beat. Visuri spulberate pe trecerile de pietoni

Studentă la Medicină, omorâtă de un şofer beat. Visuri spulberate pe trecerile de pietoni

de Mara Raducanu    |    14 Ian 2015   •   18:26
Studentă la Medicină, omorâtă de un şofer beat. Visuri spulberate pe trecerile de pietoni

O studentă la Medicină, în vârstă de 22 de ani, a murit astăzi după ce a fost lovită de un tir, în zona unei treceri de pietoni din Capitală, în faţa Institutului Naţional de Medicină Legală, de unde ieşise după ce a susţinut un examen, surse din Poliţie declarând că şoferul era băut. Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Andrei Codău, a declarat că accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, în faţa sediului Institutului Naţional de Medicină Legală (INML). Tirul era condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Călăraşi. acesta fiind dus la INML pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai multe persoane aflate la locul accidentului spun că tânăra a fost lovită chiar când traversa pe trecerea de pietoni. Surse din Poliţie susţin că şoferul tirului era băut, alcooltestul înregistrând o valoare de 0,29 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Studentă la Jurnalism spulberată pe trecere
OCTOMBRIE 2013.
O tânără de 19 ani a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni pe Bulevardul Iuliu Maniu din cartierul Militari, de un şofer care consumase băuturi alcoolice. Tânăra era din Târnăveni, judeţul Mureş, şi tocmai terminase prima ei zi de facultate.”Tânăra de 19 ani a traversat regulamentar pe trecerea de pietoni unde a fost lovită din plin de un şofer de 47 de ani, la volanul unui autoturism marca Logan. Rezultatul etilotestului a arătat că şoferul avea 0, 36 mg/l alcool pur în aerul expirat, deci era sub influenţă alcoolică. Şoferului i s-a deschis dosar penal pentru omor din culpă”, declarau atunci poliţiştii din cadrul Brigăzii Rutiere din Bucureşti.

Aruncată de pe trecerea de pietoni 40 de metri
DECEMBRIE 2013.
O studentă venită din Bârlad în Bucureşti, la facultate, a fost omorâtă chiar pe trecerea de pietoni de un şofer de 20 de ani care nu a mai reuşit să frâneze la timp. Impactul cu maşina a fost atât de puternic, încât studenta a fost proiectată la 40 de metri distanţă. Fata de 19 ani s-a zbătut timp de 18 zile între viaţă şi moarte, dar a pierdut lupta. Diana Gabriela Damian era studentă în primul an la Universitatea de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti.

Studentă din Călăraşi, omorâtă de o maşină a Ambasadei Austriei
FEBRUARIE 2009.
O studentă din Călăraşi a fost accidentată mortal pe trecerea de pietoni, pe Şoseaua Kiseleff. Fata a fost lovită de o maşină a Ambasadei Austriei, o Skoda Octavia care venea dinspre Piaţa Presei Libere. Aruncată 20 de metri, a murit pe loc. Prietena care o însoţea a fost salvată de cei câţiva paşi în faţă. Cetăţeanul austriac nu a putut fi audiat, iar autorităţile române au fost obligate să formuleze o cerere de transfer de procedură în Austria înainte de a fi sesizată instanţa de judecată.

Tatiana Duplei ucisă pe trecerea de pietoni de pe Kiseleff
MARTIE 2008.
Tot pe Şoseaua Kiseleff, la 27 martie 2008 a fost accidentată mortal, pe trecerea de pietoni Tatiana Duplei, o studentă din Republica Moldova. Afacerista Anamaria Straus, cea care a produs tragedia, a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare şi la o perioadă de încercare de 5 ani.

DECEMBRIE 2004.Bateristul trupei Compact, Teo Peter, a fost accidentat mortal la 4 decembrie 2004 tot de o maşină a corpului diplomatic, dar de la Ambasada SUA. Puşcaşul marin Robert Christopher VanGoethem, sub protecţia imunităţii jurisdicţionale, a fost scos apoi basma curată de americani, deşi vina i-a aparţinut în totalitate, conform poliţiştilor români.

×