În percepția angajaților români, volumul de muncă a crescut anul acesta, amplificând nevoia de timp liber. 57% dintre respondenți spun că au muncit mai mult în comparație cu anul trecut, iar 30% consideră că cerințele sunt la fel. Astfel, nevoia de liniște și relaxare este principalul motiv pentru care își iau concediu, așa cum declară 63% dintre participanții la sondaj, urmată de dorința de explorare, aventură și experiențe inedite (31%) și rezolvarea unor chestiuni administrative sau gospodărești (22%).
Mulți dintre participanți folosesc perioadele libere pentru a căuta noi oportunități profesionale, volumul aplicărilor pe bestjobs fiind foarte crescut în lunile de vară, în special în rândul segmentului 18-34 de ani. Totodată, în ultima lună aplicările de pe mobil au crescut cu 30%, semn că utilizatorii platformei continuă să exploreze ofertele de muncă și din vacanță.
Cu 20 de zile de concediu plătite pe an conform Codului Muncii, România se află printre țările europene cu cea mai scurtă vacanță de odihnă oferită angajaților din mediul privat, întrucât cei din sectorul public își pot lua între 21 și 25 de zile de concediu, în funcție de vechimea în muncă, susțin realizatorii studiului. Cu toate acestea, numai anul acesta au fost 15 sărbători legale considerate zile libere, iar cele mai multe dintre ele au fost în zile de marți sau joi, oferind angajaților posibilitatea de a se lega de cel mai apropiat weekend și a se bucura de mai multe mini-vacanțe, folosind în mod eficient zilele de concediu.
În plus, angajatorii care recunosc nevoia de odihnă a angajaților și oferă ca beneficiu zile libere suplimentare, cu ocazia zilelor de naștere a angajatului, a copiilor săi, pentru vechime sau pentru a sărbători o zi specifică industriei, sunt mai apreciați de către candidați. În ultimele 30 de zile, joburile care oferă acest beneficiu au înregistrat peste 8.000 de căutări.
Ridicarea restricțiilor de după pandemie a deschis multor români apetitul pentru călătorii internaționale, iar aproape 20% dintre ei declară în cadrul sondajului că și-au plănuit întregul concediu de anul acesta în afara granițelor. Alți 28% și-au împărțit concediul între destinații din țară și unele din străinătate, în timp ce 44% se bucură exclusiv de turismul local. Doar 8% dintre participanții la sondaj nu și-au făcut încă planuri concrete pentru vacanța din acest an.
Pentru a-și realiza planurile de vacanță, aceștia alocă o parte semnificativă din buget. Cu toate acestea, 43% dintre angajați vor încerca anul acesta să nu cheltuiască mai mult decât anul trecut, în timp ce 30% estimează că bugetul alocat va fi mai mare, iar 21% speră să aibă costuri mai mici.
Aproape jumătate dintre respondenți au mărturisit că nu au rămas cu nicio zi din concediul de anul trecut, tot mai mulți profitând de orice zi liberă disponibilă. „Această tendință favorizează redobândirea echilibrului între viața personală și cea profesională, aspect influențat în anii trecuți de contextul sanitar”, arată realizatorii sondajului.
Acesta a fost realizat în perioada iulie-august, pe un eșantion de 956 de utilizatori de internet.
(sursa: Mediafax)