x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Studiu UE: 19% din români nu-şi permit o masă cu carne

Studiu UE: 19% din români nu-şi permit o masă cu carne

18 Ian 2010   •   00:00

Un studiu al Uniunii Europeane privind starea socială în anul 2008 arată că 19% din români nu îşi permit o masă cu carne, pui sau peşte o dată la două zile, 49% nu îşi permit o maşină personală, iar 76% nu îşi permit o săptămână de vacanţă în altă parte decât acasă.

Studiul UE a luat în calcul doi indicatori: riscul de sărăcie şi rata de privaţiuni materiale, pe baza cărora se calculează excluderea socială în termeni absoluţi.

În anul 2008, 17% din populaţia UE 27 a fost expusă privaţiunilor materiale, cele mai crescute rate înregistrându-se în Bulgaria (51%), România (50%), Ungaria (37%) şi Letonia (35%). Cele mai scăzute rate s-au înregistrat în Luxembourg (4%), Olanda şi Suedia (5%).

Potrivit studiului citat, în anul 2008, 17% din populaţia celor 27 de state UE era expusă riscului de sărăcie. Cele mai crescute rate ale riscului de sărăcie s-au înregistrat în 2008 în Letonia (26%), România (23%), Bulgaria (21%), Grecia, Spania şi Lituania (20% în fiecare dintre aceste state). Cel mai redus risc de sărăcie s-a înregistrat în Cehia (9%), Olanda şi Slovacia (11%), Danemarca, Ungaria, Austria, Slovenia şi Suedia (12%).

Studiul UE arată că 9% din cetăţenii UE nu şi-au permis să consume o masă cu carne, pui, peşte sau echivalent vegetal o dată la două zile. În România, 19% dintre cetăţeni nu şi-au permis acest lucru, procente mai crescute înregistrându-se în Bulgaria (30%), Letonia (23%), Ungaria (26%), 21% în Polonia şi 29% în Slovacia.

La nivelul UE 27, 10% din populaţie nu şi-a permis, în 2008, să îşi menţină locuinţa suficient de bine încălzită. În România un sfert din populaţie s-a confruntat cu această problemă, procentul fiind însă mai mic comparativ cu Portugalia (35%), Bulgaria (34%) şi Cipru (29%). În schimb, în Suedia, Estonia şi Luxembourg doar 1% din populaţie nu şi-a permis în 2008, din cauza lipsurilor materiale, să-şi ţină locuinţa suficient de bine încălzită.

La nivelul UE, 37% din populaţie nu îşi permitea, în 2008, o săptămână de vacanţă pe care să o petreacă într-un alt loc decât acasă. În România, 76% din cetăţeni nu îşi permiteau în 2008 o astfel de vacanţă, în timp ce în Danemarca doar 10% din cetăţeni nu îşi puteau permite această vacanţă.

Pe de altă parte, la nivelul UE, românii sunt printre cei care îşi permit în cea mai mică măsură să deţină un autoturism proprietate personală. Astfel, în timp ce la nivelul UE 27, 9% din populaţie nu şi-a permis, în 2008, o maşină personală, în România procentul acestora era de 49%. Pe locul al doilea în clasamentul celor care nu îşi permiteau un autoturism personal s-au aflat bulgarii (28%), urmaţi de letoni (24%) şi de ungari (20%).

Studiul realizat de UE indică totodată faptul că unul din cinci copii este supus riscului sărăciei în UE. Astfel, în 20 dintre cele 27 de state membre UE, copiii erau mai expuşi riscului de sărăcie decât restul populaţiei. Potrivit studiului, în 2008 rata tinerilor de până la 17 ani supuşi riscului de sărăcie era de 20% la nivelul UE. Cel mai crescut nivel s-a înregistrat în România, unde 33% din tinerii cu vârste de până la 17 ani sunt supuşi acestui risc. România este urmată în acest clasament de Bulgaria (26%), Italia şi Letonia (25%). Cel mai mic risc de sărăcie pentru tinerii cu vârste de până la 17 ani se înregistrează în Danemarca (9%), Slovenia şi Finlanda (12%).

Persoanele vârstnice se confruntă de asemenea cu un risc sporit de sărăcie comparativ cu restul populaţiei, potrivit studiului citat. Astfel, în 2008 riscul de sărăcie pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani a fost de 19% la nivelul UE. Cele mai mari rate de risc pentru această categorie de populaţie s-au înregistrat în Letonia (51%), Cipru (49%), Estonia (39%) şi Bulgaria (34%). Cel mai scăzut nivel de risc pentru persoanele cu vârsta trecută de 656 de ani s-a înregistrat în Ungaria (4%), Luxembourg (5%) şi Cehia (7%).

Studiul a arătat de asemenea că încadrarea în muncă reduce semnificativ riscul de sărăcie. Astfel , la nivelul UE27, rata de risc de sărăcie în rândul populaţiei încadrate în muncă a fost de 8%, cu valori variind la nivelul statelor membre de la 4% în Cehia la 17% în România.

Studiul notează că, începând din anul 2005, rata celor care sunt expuşi riscului de sărăcie a fost constantă între 16 şi 17%.

×
Subiecte în articol: observator