x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sub pamant SRL

Sub pamant SRL

de Dan Tomozei    |    Luminita Dicu    |    29 Iun 2006   •   00:00

La poarta Uniunii Europe-ne, Romania anului 2006 ascunde o lume aflata la limita social-economica, o limita despre care doar statisticile si politicienii aflati in campanie electo-rala vorbesc. Mii de copii din Dumbraveni, Bazna, Boian, Copsa Mica sau Ocna Sibiului locuiesc la -10 gra-de Celsius in case din chirpici, in gropi sapate in pere-tii dealurilor, rezistand in conditii greu de acceptat in Romania secolului al XXI-lea.

IN ATENTIA GUVERNANTILOR. Asa arata un camin in prag de intrare in Europa: scorbura in pantecul dealului
Cu doar sase luni inaintea aderarii la UE, Romania anului 2006 ascunde cu succes o lume ce ar putea fi amplasata usor in peisajul Evului Mediu. Acest articol scoate la lumina mii de copii care locuiesc in case din chirpici, in gropi sapate in peretii dealurilor, incaltati cu sandale din carpe, rezistand in conditii greu de acceptat in Romania secolului al XXI-lea.

Si toate acestea se dezvolta sub ochii guvernantilor, care isi vad nestingheriti de sporirea averilor, fara sa-i intereseze catusi de putin situatia unor oameni care se zbat sub limitele saraciei. Iar situatia poate fi regasita, fara prea mare efort, in mai toate judetele tarii.

CENTRE DE "PUTERE". Comunitatile de rromi din judetul Sibiu, amplasate in pozitii greu accesibile si vizibile, includ mii de copii, majoritatea aflati intr-o stare de sanatate critica, fara posibilitatea de a avea acces la servicii sanitare, educationale sau la minime conditii de igiena. Autoritatile judetului Sibiu, prin intermediul a opt mediatori sanitari, monitorizeaza 4.812 rromi, din care 2.535 (52,68%) au varsta cuprinsa intre 0 si 18 ani. Imaginea cuprinsa in materialul de fata este construita in urma parcurgerii a peste 300 de kilometri din judetul Sibiu pentru a vizita comunitatile, insotiti de mediatorii sanitari rromi. Am urmarit in special situatia copiilor din comunitatile de rromi din Dumbraveni, Bazna, Boian, Copsa Mica, Ocna Sibiului si Sibiu.

Sibiul s-a facut cunoscut dupa 1990 si prin aceea ca aici a locuit primul rege al tiganilor, mai apoi al rromilor. De la regele Ion Cioaba, unul dintre cei mai cunoscuti bulibasi din Romania, urmat de fiul sau, Florin Cioaba, comunitatea rromilor a dat tarii un imparat, Iulian Radulescu, si in anii din urma un lider al Partidei Rromilor, Petre Duca.

MIZERIE. Casa pregatita pentru UE

PSEUDOCASE. Candva un infloritor centru agricol, orasul Dumbraveni include una dintre cele mai mari comunitati de rromi din judetul Sibiu. Comunitatea este impartita intre cei care au casa si cei care nu au. Cei care au casa locuiesc in oras, in cartierul tiganilor, acolo unde strazile poarta numele meseriilor practicate de locuitori: Muzicantilor, Fierarilor etc. In case cu ziduri de caramida, cu saci de plastic in locul multor geamuri, cu acoperisuri care stau sa cada, zeci de familii cauta sa isi continue viata. Printre copiii din aceasta zona, multi sunt inregistrati in statisticile dispensarelor medicale cu afectiuni foarte grave. Plecam din cartierul de case din Dumbraveni si ne indreptam spre o comunitate de rromi "agatata" de oras la iesirea spre localitatea Viisoara. In Dumbraveni, locatia este cunoscuta sub numele "Sus, la vama". Aproape 70 de case din chirpici, crengi si folii de plastic adapostesc peste 400 de suflete.

MATERIA PRIMA IN CONSTRUCTII - PAMANTUL. In case cu pereti de chirpici acoperiti cu stuf, papura, tabla sau saci de plastic locuiesc si rromii din comunitatile din Bazna, Boian, Copsa Mica, Darlos. Dar si casele din chirpici sunt lux in comparatie cu "casele" sapate in pamant. La nici 20 de kilometri de Sibiu, in apropiere de salinele din care romanii extrageau sare pentru a o trimite la Roma, se afla orasul Ocna Sibiului. In dealurile Toparcei, situate la numai cateva sute de metri de centrul renumitei statiuni balneoclimaterice "Ocna Sibiului", de zeci de ani locuiesc familii de rromi. "Casele", bordeie sapate in dealurile de lut, nisip si sare, tin loc de adapost in ciuda riscului iminent de prabusire. Cu precadere in sezonul rece, din cauza infiltratiilor de apa, peretii bordeielor se crapa. Solutia este simpla: crapaturile sunt lipite cu lut.

FOTO ALBUM. Familie de rromi din Dumbravita

SARACIA, SUBIECT DE STATISTICA. In planul antisaracie realizat la nivelul judetului Sibiu, se arata ca abandonul scolar in randul copiilor rromi este de peste 80%. Localitatile in care acest fenomen se manifesta cu o pondere mai ridicata sunt in Medias, Copsa-Mica, Dumbraveni, Rosia Iacobeni, Mosna, Brateiu, Apold de Jos etc. Potrivit recensamantului din 2002, in judetul Sibiu 17.658 persoane s-au declarat ca fiind de etnie rroma. Din acestea, peste 10.000 beneficiaza de ajutor social si ajutor pentru incalzirea locuintei. Din situatiile comunicate de primarii rezulta ca la nivelul judetului se inregistreaza 1.552 de familii rrome care nu detin terenuri agricole, 934 de familii fara acte de proprietate pentru locuinte si 669 de persoane fara acte de identitate.
×
Subiecte în articol: observator sibiu rromi