Achim Floricel, subofiţer MAPN, şi un cetăţean străin au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzaţi de procurorii DIICOT de trădare prin transmiterea de informaţii secrete şi spionaj, informează Antena3.ro.
Subofiţerul Achim Floricel a fost reţinut pentru că a procurat documente cu caracter militar, inclusiv din cele clasificate, a căror diseminare poate pune în pericol securitatea naţională şi le-a predat cetăţenului Zikolov Marinov, care ulterior le-a predat unui stat nealiat. Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale a confirmat pentru Antena 3 faptul că un angajat al ministerului a fost reţinut de procurorii DIICOT pentru trădare. Potrivit comunicatului DIICOT, "motivaţia demersului infracţional a fost obţinerea unor beneficii materiale , constând în diverse sume de bani. Din sumele obţinute pentru informaţiile transmise inculpatul Zikolov Marinov îl recompensa periodic şi pe inculpatul Achim Floricel." (V.A.)
Citește pe Antena3.ro