x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Supernoroc pentru un român: a devenit milionar în euro

Supernoroc pentru un român: a devenit milionar în euro

12 Apr 2010   •   00:00

1,73 de milioane de euro este marele premiu acordat duminică seară la SuperBingo Metropolis. Premiul reprezintă un record absolut pentru acest joc.

N-a moştenit o avere fabuloasă, nici nu a făcut afaceri cu statul. Dar este un român supernorocos. De duminică seară este mai bogat cu 1,73 de milioane de euro. Tot ce a făcut a fost să-şi cumpere cartoane la jocul SuperBingo Metropolis. Şi nu numai că a realizat bingo cu cartonul cumpărat, dar a realizat bingo la bila 53, în condiţiile în care bila maximă pentru Marele Premiu era 54.

Norocosul încă nu şi-a  revendicase premiul, astfel încât numele lui nu este cunoscut. El (sau ea) este al treilea român care devine milionar în euro în cele şase luni de la lansarea jocului SuperBingo Metropolis. Până acum, din clubul euro-milionarilor SuperBingo mai fac parte Iona Ciocan (din judeţul Satu Mare), care a câştigat 1,2 milioane de euro, şi Virginica Mateiu (din Vrancea), care şi-a adjudecat 1,3 milioane de euro.

Duminică, 18 aprilie, un alt român are şansa să-şi treacă un milion de euro în cont, acesta fiind marele premiu pus la bătaie dacă se realizează bingo până la bila maximă 50. De altfel, premiile se menţin ridicate la SuperBingo Metropolis, în joc pentru duminica viitoare fiind 2 milioane de euro. Mai mult, la 18 aprilie, SuperBingo Metropolis va bate un alt record: mai mult ca sigur va depăşi cifra de 200.000 de câştigători. Până acum, în cele 29 de ediţii SuperBingo Metropolis s-au acordat 199.252 de premii.

Ediţia de duminică, 11 aprilie, nu s-a limitat însă doar la Marele Premiu. Suma totală câştigată a fost de peste 10 milioane de lei (aproximativ 2,44 milioane de euro), din care 1,75 milioane de lei s-au acordat la premiile telefonice.

Premiile telefonice care au consacrat succesul absolut al trioletei, jocul lansat în Ediţia Specială de Paşti a SuperBingo Metropolis. Cu o singură excepţie, jucătorii s-au orientat către trioletă, unde cei mai mulţi dintre ei şi-au mărit câştigurile.

Astfel, Stelian Atiţienei din Reşiţa, tată a opt copii, a găsit pe panoul albastru 50.000 lei, pe cel portocaliu 70.000 lei, iar pe cel violet 90.000 lei. La fel de norocos a fost şi Teodor Sârb din Năsăud, care de la 80.000 lei de pe panoul albastru a coborât la 60.000 lei pe cel portocaliu, dar şi-a mărit premiul la 100.000 lei pe cel violet.

Marele câştigător al serii la premiile telefonice a fost însă Ştefan Maer, din Bucureşti, care, după ce a renunţat la un premiu de 80.000 lei de pe panoul albastru, a nimerit premiul de 200.000 lei de pe panoul portocaliu.

La polul opus s-a aflat Răzvan Olteanu, din Constanţa. Mai întâi, pe panoul albastru a câştigat 70.000 lei. A renunţat, şi pe panoul portocaliu a ghicit un premiu de 100.000 lei. Iniţial a vrut să se oprească. Ba a şi spus că "lăcomia strică omenia". Dar a riscat la violet. Unde a găsit suma de 60.000 lei. Pe care şi-a trecut-o în cont. E drept, cu 600 de milioane de lei vechi câştigaţi nu are totuşi motive să fie supărat.

Trioleta e un joc care le permite participanţilor să aleagă succesiv trei numere de pe trei panouri diferite: albastru, portocaliu şi violet. Concurentul poate să se oprească la premiul găsit pe panoul albastru sau să renunţe la el şi să joace la panoul portocaliu. La fel se întâmplă şi la panoul portocaliu: poate păstra premiul sau poate să renunţe la el şi să joace la cel violet.

Important. Pentru a intra în rândul milionarilor SuperBingo Metropolis nu trebuie decât să vă cumpăraţi cartoane de joc. Le puteţi procura fie de la vânzătorii stradali, fie online, pe www.superbingo.ro.

×
Subiecte în articol: observator