Legea salarizării unitare ar putea pica.
Potrivit unor surse politice, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, au avut o întâlnire marți dimineața pentru a calcula impactul noilor amendamente depuse la legea salarizării. Cei doi ar fi ajuns la concluzia că nu există resurse bugetare pentru susținerea tuturor prevederilor existente în varianta actuală a legii.
Ședința Comisiei de muncă a Camerei Deputaților este suspendată și urmează să înceapă la ora 14.00.
Potrivit unor surse, nu mai sunt acordate majorări de 100% pentru angajații din sănătate de la 1 ianuarie 2018. Fiecare categorie bugetară va primi doar 25% de la 1 ianuarie 2018, iar majorările ulterioare ar urma să fie făcute până în 2022.
Se poartă negocieri pentru fiecare categorie în parte.
Legea salarizării unitare a ajuns la finalul dezbaterilor, în Camera Deputaților. Votul final ar urma să fie dat miercuri, în ședința de plen.
Proiectul are termen data de 6 iunie pentru adoptarea în Parlament.