x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sute de infractori, în flagrant de Revelion

Sute de infractori, în flagrant de Revelion

04 Ian 2017   •   20:00
Sute de infractori, în flagrant de Revelion
Sursa foto: BrianAJackson/Getty Images/iStockphoto

Poliţiştii au constatat, în minivacanţa de Revelion, peste 1.500 de infracţiuni şi au depistat, în flagrant delict, peste 400 de persoane. De asemenea, au fost luate 29 de măsuri preventive faţă de persoanele cercetate. 

"În perioada 30 decembrie 2016 - 2 ianuarie 2017, pentru siguranţa cetăţenilor, peste 12.000 de poliţişti au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în toată ţara, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

 În această perioadă, poliţiştii au depistat 22 de persoane urmărite, dintre care 19 la nivel naţional şi trei la nivel internaţional. De asemenea, poliţiştii au aplicat 7.512 sancţiuni, în valoare de 2.534.210 lei, şi au confiscat sau indisponibilizat bunuri de 356.500 de lei. 

×