x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sute de permise de conducere, reținute de Ajun și de Crăciun

Sute de permise de conducere, reținute de Ajun și de Crăciun

26 Dec 2020   •   12:30
Sute de permise de conducere, reținute de Ajun și de Crăciun
Sursa foto: Lucian Alecu

 În ultimele două zile, au fost reținute 522 de permise de conducere și 142 de certificate de înmatriculare și au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel național și una la nivel internațional, anunță purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef Monica Dajbog, scrie Mediafax

„În Ajun și în ziua de Crăciun, polițiștii au intervenit la peste 6.200 de evenimente, pe parcursul celor două zile nefiind înregistrate însă situații de o gravitate majoră în planul ordinii publice. În urma activităților de investigații, polițiștii au prins în flagrant 237 de autori de infracțiuni și 11 autori ai unor fapte penale în dosarele cu autor necunoscut. Totodată, au fost depistate 25 de persoane date în urmărire, dintre care 24 la nivel național și una la nivel internațional”, spune comisar-șef Monica Dajbog.

Purtătorul de cuvânt al MAI precizează că au fost aplicate aproape 13.000 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 4 milioane de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 200 de mii de lei.

„În ultimele două zile, au fost reținute 522 de permise de conducere și 142 de certificate de înmatriculare. Aș vrea să precizez că numărul de accidente rutiere grave înregistrate în perioada minivacanței este în scădere față de anii anteriori. Astfel, numărul de accidente grave a scăzut față de 2018 cu 44%, iar față de 2019 cu 53%. În ceea ce privește infracțiunile comise cu violență, și ne referim aici la omor, tentativă de omor sau tâlhărie, se continuă trendul descendent al ultimilor ani. Față de anul 2018, se înregistrează o scădere cu 38%, iar față de 2019 cu 33%”, adaugă Dajboc.

Ea amintește că o altă misiune importantă a efectivelor MAI, în Ziua de Crăciun, a fost asigurarea protecției transportului dozelor de vaccin de la intrarea în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac și până la Institutul Cantacuzino și menționează că polițiștii vor asigura și protecția următoarelor transporturi de doze de vaccin.

„În ultimele 24 de ore, la nivel național, pentru verificarea modului în care au fost respectate măsurile de protecție sanitară, au acționat aproape 13.800 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, precum și angajați de la Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii, Ministerul Transporturilor și ai autorităților publice locale. Au avut loc 1.200 de acțiuni punctuale, în cadrul cărora au fost verificați aproximativ 3.000 de operatori economici, 136 de operatori transport persoane, 7.800 de obiective de interes, dintre care 2.300 de unități de alimentație. În plus, au fost verificate 74.400 de persoane. În urma acțiunilor de control din ultimele 24 de ore, au fost aplicate peste 3.800 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 800.000 de lei”, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI.

Monica Dajboc arată că aproximativ 2.800 de sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 49 pentru nerespectarea distanțării fizice, iar 40 pentru încălcarea măsurii carantinei sau a izolării. De asemenea, alte 826 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea restricțiilor privind libera circulație a persoanelor, iar față de o persoană au început cercetările pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

 

×
Subiecte în articol: permise reţinute