x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sute de poliţişti bistriţeni au dat în judecată statul, pentru banii tăiaţi de Guvern

Sute de poliţişti bistriţeni au dat în judecată statul, pentru banii tăiaţi de Guvern

19 Noi 2010   •   15:28

370 de poliţişti bistriţeni au început astăzi lupta cu statul. Ei au luat exemplul altor colegi din ţară şi au dat autorităţile în judecată pentru tăierile salariale cu 25%. Poliţiştii se declară hotărâţi să ajungă la CEDO dacă nu vor găsi dreptate în România.

Sindicaliştii au organizat în ultimele luni mai multe acţiuni prin care protestau pentru faptul că guvernanţii le-au redus salariile, iar acum nemulţumirile lor au ajuns pe masa judecătorilor.

După şase luni în care au muncit pe bani mai puţini, ei au hotărât acum să-şi recupereze în instanţă banii care le-au fost tăiaţi.

Nu mai puţin de 370 de dosare au fost depuse la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, dar se pare că nu vor fi soluţionate prea curând.
 
Pe lângă poliţiştii de la IPJ Bistriţa-Năsăud, au mai acţionat în judecată statul pentru tăierile salariale şi poliţiştii comunitari, dar şi angajaţii Prefecturii.

×