Poliţiştii vâlceni au deschis o anchetă în cazul unei tentative de omor petrecută miercuri în Râmnicu Vâlcea, când o tânără a fost înjunghiată pe stradă, femeia fiind transportată în stare gravă la Spitalul din Craiova.
"Miercuri, în cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea, în zona Maidan, o tânără de 31 de ani a fost acostată pe stradă de un bărbat de 26 de ani şi care a înjunghiat-o. Martorii au alertat poliţia, bărbatul a fost reţinut şi internat la secţia de psihiatrie, fiind cunoscut cu antecedente psihice. Femeia aflată în stare gravă, cu o plagă toracică, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a fost stabilizată şi, ulterior, cu un elicopter SMURD a fost trimisă la Spitalul din Craiova", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.
Cazul se află deja în atenţia procurorilor de pe lângă Judecătoria din Râmnicu Vâlcea, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar de tentativă de omor.