x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Târgul de Sf. Gheorghe la Muzeul Ţăranului Român

Târgul de Sf. Gheorghe la Muzeul Ţăranului Român

20 Apr 2010   •   00:00

Muzeul Ţăranului Român îi invită pe bucureşteni şi pe turiştii pofticioşi, gurmanzi ori "artişti" într-ale degustatului la "Târgul de Sfântul Gheorghe" ce se va desfăşura la 24 şi 25 aprilie, între orele 9:00 şi 17:00.

Caş, brânză de burduf, telemea de oaie, urdă şi brânză de capră, dar şi o varietate de mezeluri, cârnaţi pastramă şi pâine vor fi numai bune de degustat. Nu vor lipsi mierea, dulceţurile, gemurile, prăjiturile ori sucul de mere. Vizitatorii îşi vor putea alege totodată fel de fel de obiecte din lemn  şi ceramică, ţesături şi ouă încondeiate de la meşterii populari care vor poposi în cele două zile la Muzeul Ţăranului Român. Intrarea este liberă.

×
Subiecte în articol: observator