Tăria pietrei şi drumul credinţei

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel L-au urmat intru totul pe Hristos, Dumnezeul in Care au crezut cu tărie. Nu doar cu trăirea, nu doar cu vorba, prin care au răspăndit Evanghelia in toate marginile lumii. Ci L-au urmat deplin, pănă la moarte.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel L-au urmat intru totul pe Hristos, Dumnezeul in Care au crezut cu tărie. Nu doar cu trăirea, nu doar cu vorba, prin care au răspăndit Evanghelia in toate marginile lumii. Ci L-au urmat deplin, pănă la moarte.

La 29 iunie este sărbătoarea celor doi mari apostoli Petru şi Pavel. Lumea creştină nu poate fi concepută fără mărturiile şi propovăduirea lor.

INTEMEIETORI. De-a lungul veacurilor au existat mulţi autori care au scris despre apostoli. Numai Sfăntul Ioan Gură de Aur a scris o mare parte din impresionanta sa operă exegetică, inspirat de scrierile Sfăntului Pavel. Sfăntul Irineu scrie referitor la cei doi corifei ai creştinismului: "Cea mai mare, cea mai veche şi mai cunoscută de toţi, intemeiată de cei doi preamăriţi apostoli Petru şi Pavel" este Biserica Romei, iar "după intemeierea şi zidirea Bisericii, fericiţii apostoli au inmănat slujirea episcopatului lui Linus".


PETRU. Sfăntul Apostol Petru a fost frate cu Andrei, amăndoi fiind de loc din Bethsaida, o localitate aflată in apropierea Lacului Tiberiada. Petru se numea iniţial Simon, dar, atunci cănd Iisus l-a chemat la apostolie, l-a numit Chifa, adică Petru in limba aramaică. Petru inseamnă "piatră", exprimănd prin aceasta tăria credinţei lui, dar simbolizănd totodată şi tăria Bisericii de mai tărziu, clădită pe această credinţă in Hristos. Ceea ce nu se prea ştie este că, inainte de a-şi fi inceput activitatea de provăduitor al noii credinţe in Hristos, Petru era căsătorit. Intr-un singur loc se face referire la statutul său civil in Evanghelii, acolo unde se spune că Domnul i-a vindecat soacra. Despre soţia sa nu se spune nimic. In evangheliile apocrife, adică cele necanonice, se spune ceva despre o fiică a sa. Din Epistola intăi către Corinteni (9, 5) se poate deduce că a luat-o pe soţia sa in călătoriile misionare. Petru a fost de faţă la toate momentele importante din misiunea Măntuitorului. Ba chiar a fost unul dintre cei privilegiaţi, fiind luat de Iisus de mai multe ori impreună cu doar căţiva ucenici. De exemplu, pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă a Domnului, cănd Tatăl a mărturisit despre Fiul, era de faţă şi Sfăntul Petru alături de Ioan şi Iacob. De multe ori, Domnul il dădea exemplu pentru credinţa sa. Cu toată tăria lui, Petru a avut şi oscilaţii. După cum se ştie, el s-a lepădat in timpul patimilor lui Hristos de trei ori. Dar tot de atătea ori şi-a mărturisit credinţa şi dragostea de Domnul după Inviere, fapt pentru care a fost repus in apostolie, Iisus numindu-l păstor al oilor turmei Sale. Este unul dintre cei dintăi apostoli care au săvărşit minuni in numele lui Iisus. Sfăntul Petru a propovăduit Evanghelia in Iudeea, in Antiohia şi in Pont, in Galatia, in Capadochia şi in Bitinia, dar şi la Roma. Ne-au rămas de la el două Epistole, una fiind trimisă din Babilon, cealaltă de la Roma. El a ajuns in marea cetate in timpul celei de-a doua captivităţi a Sfăntului Apostol Pavel. La Roma, de altfel, a şi murit martiric, crucificat cu capul in jos in anul 64 (după unii 67) pe dealul Vaticanului. Potrivit mărturiei preotului roman Caius, Petru a fost inmormăntat in apropiere de Vatican. Această mărturisire păstrată tradiţional de-a lungul veacurilor a fost confirmată de descoperirile arheologice de sub Basilica Sfăntul Petru.


PAVEL. Sfăntul Apostol Pavel nu a fost alături de ceilalţi ucenici şi apostoli in timpul activităţii pămănteşti a Măntuitorului. A intrat in răndul apostolilor printr-o minune, devenind apoi mare propovăduitor şi invăţător al dreptei credinţe. Se numea Saul şi era foarte zelos in apărarea spiritului vechii legi a evreilor. In Sfănta Scriptură se găseşte consemnată omorărea cu pietre a primului mucenic al Domnului, Sfăntul Arhidiacon Ştefan. De faţă era şi tănărul Saul, care era şi el implicat in crimă. Mai tărziu, aflat in drum spre Damasc, unde mergea pentru a-i prinde pe creştinii de acolo şi a-i aduce la Ierusalim spre a fi pedepsiţi, lui Saul i S-a arătat Hristos, intrebăndu-l de ce-l prigoneşte. Domnul l-a făcut să inţeleagă că El este adevăratul Dumnezeu in Care oamenii care cred se măntuiesc. Revelaţia aceasta i-a adus lui Saul orbirea pentru căteva zile, orbire văzută ca un simbol al vechii stări de neştiinţă şi păcat. Dar i-a adus şi credinţa in Hristos. După ce a fost botezat de Anannia, luănd numele Pavel, el a mers in Arabia, unde vreme de trei ani s-a pregătit cu post şi rugăciune pentru rolul de propăvăduitor şi misionar la care a fost chemat. A devenit apoi, după cum ştim, cel mai inflăcărat mărturisitor al Domnului Iisus Hristos. A propovăduit iubirea de Dumnezeu şi de aproapele in toată lumea, fiind numit şi "apostolul neamurilor". A călătorit mult pentru a vesti Evanghelia lui Hristos printre toate popoarele păgăne. A fost in Răsărit, trecănd prin Grecia, Atena, Corint, in Asia, in Macedonia, dar a ajuns şi la Roma. El era de altfel şi cetăţean roman. Pavel a scris mai multe epistole către toţi cei care cereau ajutorul sau sfatul său şi care se aflau departe de el. In aceste scrieri, deosebit de importante pentru creştinii de oricănd, se desluşeşte o teologie bazată pe experienţa sa, pe trăirea sa. Ajunsese la o aşa de mare desăvărşire, incăt scria: "Hristos trăieşte in mine". A fost inchis şi bătut de mai multe ori de orănduirile păgăne. A fost omorăt in timpul persecuţiei anticreştine din vremea lui Nero. Tertulian ne spune că Sfăntului Pavel i-a fost tăiat capul cu sabia. Locul morţii lui este, potrivit tradiţiei, Ad Aquas Salvias, undeva pe malul stăng al Tibrului, la 5 kilometri de Roma. Acolo s-a ridicat o biserică in cinstea sa, numită Basilica Santo Paolo. A murit in aceeaşi zi cu Sfăntul Petru, fapt pentru care sunt sărbătoriţi impreună.