x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ATENŢIE! Ultimele ţepe prin telefonul mobil: mesajul "Sună urgent!" şi apelul cu accidentul de maşină

ATENŢIE! Ultimele ţepe prin telefonul mobil: mesajul "Sună urgent!" şi apelul cu accidentul de maşină

23 Ian 2013   •   20:07
ATENŢIE! Ultimele ţepe prin telefonul mobil: mesajul "Sună urgent!" şi apelul cu accidentul de maşină

Dezvoltarea reţelelor de telefonie mobilă reprezintă totodată şi extinderea domeniului în care se manifestă interesul celor care vor să facă bani speculând naivitatea utilizatorilor.

Inventivitatea hoţilor în a găsi procedee prin care să câştige mai întâi încrederea şi apoi banii utilizatorului e în plin avânt, specialiştii în infracţiuni comise prin intermediul telefoniei mobile avertizând că orice conexiune - verbală sau prin SMS - cu o persoană necunoscută trebuie tratată cu maximă reticenţă, verificată şi, în cazul sesizării unei tentative de fraudă, anunţarea de urgenţă a poliţiei.

Într-una din cele mai recente metode folosite de hoţi, utilizatorul este sunat de o persoană care se recomandă drept operator al unei reţele de telefonie mobilă. Sub diferite pretexte - fie că în baza de date a companiei a fost sesizată o neregulă în ceea ce priveşte ultima factură, sau verificarea proprietăţilor reţelei de telefonie mobilă - va solicita utilizatorului tastarea unui cod. Tastarea codului solicitat produce o pagubă importantă în bugetul posesorului telefonului.

O altă metodă constă în transmiterea unui mesaj de tip SMS prin care, fără a se oferi multe explicaţii, utilizatorul este invitat să apeleze de urgenţă un număr de telefon. Evident, numărul respectiv este unul cu suprataxă, astfel că apelarea acestuia îi va produce prejudicii financiare, ce vor fi sesizate doar la primirea facturii.

Într-o altă înşelăciune, care a produs numeroase victime, utilizatorul este contactat telefonic de persoane care pretind că un membru al familiei sau un apropiat al acesteia a fost implicat într-un accident rutier, că nu a putut apela personal, din diferite motive, şi că au mare nevoie de sume de bani pentru rezolvarea unor probleme ivite la locul incidentului sau la spital.

Pentru a nu deveni victima unor înşelăciuni de genul celor descrise mai sus, Poliţia face următoarele recomandări:
■ fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, pe stradă, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini;
■ nu primiţi în locuinţă persoane care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale (de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori etc.), decât după ce aţi verificat actul de identitate si legi¬timaţia de serviciu şi vă creează convingerea că au calitatea invocată. Nu le furnizaţi acestora informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini.
■ nu trimiteţi bani, solicitaţi în scopul de a vă ajuta rudele, până nu luaţi legătura personal cu membrii familiei dumneavoastră!
■ nu daţi curs cererilor formulate de a vira sume de bani sau de a încărca cartele telefonice, pentru că riscaţi să vă creaţi, în mod conştient, un prejudiciu bănesc a cărui recuperare nu este întotdeauna certă!
■ nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu aţi participat la un astfel de concurs!
■ nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate, cărţi credit/debit prin e-mail/fax!
■ nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi!







×
Subiecte în articol: telefon mobil teapa