x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teatru radiofonic la cererea vizitatorilor

Teatru radiofonic la cererea vizitatorilor

de Roxana Ioana Ancuta    |    02 Mar 2010   •   00:00

De la 1 martie, repertoriul site-ului www.eteatru.ro cuprinde un flux de spectacole radiofonice difuzate la cererea vizitatorilor, iubitori de teatru radiofonic.



eteatru.ro pune la dispoziţie o listă de spectacole din care ascultătorii pot alege ceea ce doresc să asculte. Vizitatorii votează, iar în urma punctajului obţinut de fiecare spectacol se aleg primele cinci spectacole care vor fi difuzate în luna următoare.

Detaşându-se net în preferinţele lor, în fruntea listei se află "Fundaţia" de Isaac Asimov, una dintre cele mai apreciate opere din domeniul ştiinţifico-fantastic care a câştigat, în 1966, premiul Hugo pentru Cea mai bună serie a tuturor timpurilor, premiu decernat o singură dată în istoria Premiilor Hugo.

În 1985 a fost realizat un serial, dramatizare a celebrei lucrări a lui Asimov, care a fost difuzat la Radio România Tineret, în cadrul emisiunii "Exploratorii lumii de mâine". Actorii care au format distribuţia acestei piese de teatru sunt nume mari ale scenei româneşti: Gheorghe Cozorici, Ion Marinescu, Constantin Dinulescu, Ion Caramitru, Matei Gheorghiu, Corado Negreanu, Mircea Albulescu, Alfred Demetriu, Ştefan Radof, Mircea Anghelescu, Florian Pittiş, Ion Pavlescu, Victor Rebengiuc, Mihai Mălaimare, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Nicolae Iliescu, Sorin Gheorghiu, Nicolae Pomoje, Ovidiu Iuliu Moldovan, Dan Condurache, Matei Alexandru, Irina Mazanitis, Mihai Dinvale.

Repertoriul lunii martie vine la eteatru.ro cu 50 de spectacole noi şi cuprinde piese de teatru al căror protagonist este Ştefan Iordache ("Adela" de Garabet Ibrăileanu, "Duhul pădurii" de A.P. Cehov, "Ecaterina cea Mare" de George Bernard Shaw, "Infinitul Brâncuşi" de Valeriu Butulescu, "Război cu Troia nu se face" de Jean Giraudoux şi "Richard al III-lea" de William Shakespeare), adaptări radiofonice după operele lui Nikolai Vasilievici Gogol (Căsătoria, Jurnalul unui nebun, Mantaua, Nasul, Revizorul), câteva din frumoasele aventuri ale lui Jules Verne, de la a cărui moarte se împlinesc 105 ani (Căpitan la 15 ani, Căpitanul Hatteras, Naufragiaţii de pe insula Jonathan, Ocolul pământului în 80 de zile) şi... alte spectacole interesante.

×
Subiecte în articol: mass-media