În scrisoare, Teo Trandafir le-a mulţumit jurnaliştilor pentru grija exprimată constant pentru starea sa de sănătate, cerându-şi scuze că nu se simte încă "suficient de în putere" ca să stea mai mult de vorbă.
"Dragii mei,
Vă scriu pentru că vreau să vă mulţumesc tuturor pentru căldura pe care mi-aţi transmis-o în toată perioada în care am stat la Viena şi să vă doresc sărbători fericite. Sunt tare bucuroasă că am revenit acasă şi că voi putea petrece sărbătorile de Paşte lângă Maia mea, lângă prieteni şi rude. Tuturor celor care sărbătoresc Învierea Domnului, le doresc să aibă parte, în această perioadă, de multă tihnă, linişte şi belşug. Trăim într-o ţară, nu foarte bogată azi, dar foarte frumoasă. Cred eu că aceste locuri minunate merită, măcar de sărbătorile pascale, să fie populate de oameni solidari unii cu alţii, de oameni care încearcă, fiecare, să aducă o bucurie celui de lângă el.
De aceea, îmi doresc ca toţi cei care au mai mult belşug astăzi să încerce, în aceste zile, să-l împartă câte puţin şi cu cei care sunt mai amărâţi, dar care merită în egală măsură să sărbătorească cum se cuvine Învierea.
Am ales din nou această cale de comunicare cu prietenii mei, cu presa, cu toţi cei care mi-au fost atât de aproape, pentru că nu mă simt încă suficient de în putere să pot dialoga mai mult acum. De aceea, îi rog să mă scuze şi le promit că, imediat ce programul de recuperare pe care îl voi urma îmi va permite, vom avea timp să povestim.
Până atunci, le doresc tuturor jurnaliştilor ca, de sărbători, să aibă parte de multă odihnă şi bucurii. Le mulţumesc şi acestora pentru grija pe care au exprimat-o constant pentru sănătatea mea. Am depăşit, după cum spun şi medicii, momentul critic, însă urmează o lungă perioadă de recuperare.
De aceea, sprijinul pe care îl simt din partea prietenilor, rudelor şi jurnaliştilor este în continuare foarte important pentru mine şi vă rămân tuturor recunoscătoare. Sărbători fericite! Teo".
Teo a fost transportată, în 11 ianuarie, cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena, după şase zile de internare la Spitalul Elias, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie. Teo Trandafir a fost supusă, pe 24 februarie, unei intervenţii chirurgicale majore, în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale, anunţa atunci Clinica AKH din Viena, într-un comunicat de presă.
Părţile necrozate ale pancreasului au fost înlăturate şi s-a efectuat drenaj extensiv şi lavaj al cavităţii abdominale, precizau atunci medicii de la Clinica AKH. Teo Trandafir a fost operată, din nou, luna trecută, medicii austrieci fiind atunci rezervaţi în privinţa evoluţiei stării de sănătate.
Citește pe Antena3.ro