x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Teo Trandafir se căsătoreşte azi, pe malul lacului Buftea

Teo Trandafir se căsătoreşte azi, pe malul lacului Buftea

02 Iun 2012   •   08:20
Teo Trandafir se căsătoreşte azi, pe malul lacului Buftea

Teo si alesul inimii ei, Constantin Iosef, se casatoresc astazi, chiar in ziua in care vedeta implineste 43 de ani. Ambele ceremonii, atat cea civila, cat si cea religioasa, vor avea loc in incinta Studiourilor Media Pro, pe malul lacului Buftea.

Cununia civila va fi oficiata de primarul din Buftea, iar cea religioasa, de un preot de la o biserica din acelasi oras. La ceremonie va participa si duhovnicul vedetei, care va veni la Bucuresti special pentru acest eveniment.

Nunta lui Teo Trandafir nu se poate incadra in termenii unei nunti normale, scrie agentiadepresamondena.com. Atat rochia de mireasa, costumul ginerelui si ornamentele din cortul de la Buftea, vor avea aerul anilor '20.

Teo va avea la nunta doua rochii. Pe una o va purta la cununia civila si la cea religioasa, iar pe cea de-a doua la petrecerea din cort. Rochiile au culoarea crem si sunt realizate in stilul ArtDeco al anilo '20, de catre Liza Panait. Costumul ginerelui, cu redingota, a fost creat de Alexandru Ciucu. Cei peste 150 de invitati se vor distra pe muzica live asigurata de Holograf, Taxi, Mircea Baniciu si Mihai Margineanu.

Teo Trandafir si Constantin Iosef au fost prezenti, ieri, la dezvelirea stelelor acordate actorilor Iurie Darie si Marin Moraru. Intrebata despre ziua nuntii, daca are emotii, Teo a declarat: "Intrebati orice mireasa. Sigur ca te duci cu emotii, sigur ca te intalnesti cu oameni minunati, te duci in fata lui Dumnezeu, e firesc sa fie asa. Doamna, maine ma marit! Daca n-ar fi totul pus la punct, credeti ca as fi sanatoasa la minte acum?".

Constantin Iosef a fost mult mai succint, dar raspunsul lui a dezvaluit sentimentele pe care le incearca fata de aleasa lui: "Sunt foarte fericit", a spus el pentru Kanal D.

×