x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Testele au fost "furate"

Testele au fost "furate"

de Eugenia Mihalcea    |    18 Iun 2006   •   00:00
Testele au fost "furate"

Cu doua zile inainte de inceperea testelor nationale, un jurnalist a in-trat in Ministerul Educatiei fara sa fie legitimat si a luat subiectele la Istorie.

Un jurnalist a reusit sa ia ieri din sediul Ministerului Educatiei subiectele la Istorie din cadrul testelor nationale. Nimeni nu l-a legitimat. Sub auspiciul neincrederii, elevii incep maine examenele cu proba la Romana.

Subiectele testului de Istorie de la examenul de Capacitate au fost luate ieri de la sediul Ministerului Educatiei de un jurnalist. Ministerul a anuntat ca va lua masuri, in acest sens demarandu-se o ancheta. Cat priveste subiectele pentru Istorie, proba din cadrul testelor nationale care se va sustine joi, 22 iunie, acestea vor fi schimbate, dupa cum a anuntat ieri Adrian Stoica, directorul Serviciului National de Evaluare si Examinare.

FARA PAZA. Florin Pupaza, reporter al cotidianului Adevarul, a intrat in Ministerul Educatiei ieri, in jurul orei 11:00, el nefiind legitimat nici la intrarea in sediul institutiei, nici la intrarea in sala in care se aflau plicurile cu subiectele testelor nationale ce incep maine. Jurnalistul a solicitat plicul privind testul de Istorie pentru judetul Dambovita, recomandandu-se Popescu, a semnat pentru subiecte, le-a luat, dupa care a plecat la Sectia 3 de Politie, unde s-a intocmit un proces-verbal referitor la modul in care a intrat in posesia documentului.

EFECTE. Subiectele pentru testul de Istorie vor fi schimbate pentru toata tara. Secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Paloma Petrescu, a declarat ca "este un eveniment care nu bucura" si ca ministerul "se straduieste in continuare sa asigure desfasurarea examenelor in maxima siguranta".

Ieri-seara, premierul Tariceanu a anuntat la televiziunea nationala ca va demite luni secretarul de stat pe probleme de invatamant preuniversitar Paloma Petrescu. Aceasta este presedintele Comisiei Nationale pentru testele care incep luni si la care sunt asteptati circa 240.000 de elevi.

EXAMENE. Maine este programata prima proba a testelor nationale, cea la Limba si literatura romana. Accesul candidatilor in sali este permis pe baza buletinului/cartii de identitate si a legitimatiei de testare, cel tarziu cu o jumatate de ora inaintea inceperii fiecarui test. Probele scrise din cadrul testelor se vor desfasura incepand cu ora 9:00.

Reactie - Ministrul Hardau, atacat de PNL si PC

PNL si PC cer demisia ministrului PD Mihail Hardau, ca urmare a incidentului privind testele nationale. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a declarat ieri ca Hardau ar trebui sa demisioneze urgent daca mai are o umbra palida de decenta. "Ma intreb oare ce scuza va inventa pentru a fugi de responsabilitate? Va da vina tot pe primul-ministru Calin Popescu Tariceanu, pe vicepremierul Marko Bela si pe ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu?", a sustinut Motreanu. La randul sau, secretarul general adjunct al PC, Codrin Stefanescu, l-a acuzat pe Hardau ca "este veriga slaba a sistemului" si a aratat ca singurul lucru util pe care ministrul il poate face este sa isi dea demisia. (L.D.)

Prima demisie

Ministrul Educatiei, Mihail Hardau, a anuntat ieri-seara gasirea primului vinovat. Directorul Serviciului National de Evaluare si Examinare, Adrian Stoica (foto), a fost demis. In privinta propriei demisii, Hardau a spus ca "este o problema personala".
×
Subiecte în articol: observator