x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Testul care i-a ÎNNEBUNIT pe internauți. Soluția este neasteptat DE SIMPLĂ!

Testul care i-a ÎNNEBUNIT pe internauți. Soluția este neasteptat DE SIMPLĂ!

16 Dec 2017   •   15:36
Testul care i-a ÎNNEBUNIT pe internauți. Soluția este neasteptat DE SIMPLĂ!

Acesta este un test ce poate fi rezolvat in nici 5 secunde. Totul ține de cât de perspicace ești. 

Așadar, ai două triunghiuri formate, fiecare, din câte trei creioane. Cerința testului este următoarea: mută UN SINGUR CREION astfel încât să obții patru triunghiuri.

 

Soluţia este mult mai simpla decât pare la prima vedere. Totul depinde de, aşa cum spuneam la început, de cât de perspicace eşti.

Aşadar, ai găsit soluţia? Privește mai jos și vezi cât de simplu este!

 

×
Subiecte în articol: test