x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator "Taxă pe turnuleţ", pregătită de Primăria Timişoara. Sâmbătă - marş împotriva mafiei imobiliare

"Taxă pe turnuleţ", pregătită de Primăria Timişoara. Sâmbătă - marş împotriva mafiei imobiliare

de Irina Ciobanu    |    18 Oct 2012   •   12:45
"Taxă pe turnuleţ", pregătită de Primăria Timişoara. Sâmbătă - marş împotriva mafiei imobiliare

Timișorenii s-au săturat de ofensiva romilor de catifea care au pus mâna pe aproximativ 30 de vile si clădiri-monument din centrul Timișoarei. Printre acestea, actuala clinică de oncologie, spitalul de copii, fostul sediu al direcție de sănătate publică dar și zeci de clădiri din patrimonial cultural, transformate în palate cu turnulețe.

Organizația Noua Dreaptă se pregătește din nou să mărșăluiască pe străzile din oraș, într-o acțiune de protest contra mafiei imobiliare. Sunt invitați să li se alăture toți timișorenii și “oamenii iubitori de adevăr și dreptate”. Întâlnirea se dă sâmbătă, la ora 14.00, în Piața Traian.

Pe de alta parte, Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, vrea să-i determine pe cei care şi-au ridicat palate cu turnuleţe în oraş să „redefinească” aceste construcţii. Cum ar urma să îi convingă? Ei bine, primarului i-a venit ideea să introducă „o taxă de turnuleţ”, după cum a numit-o el. Problema este… legalitatea instituirii unei astfel de taxe. „Mă gândesc să introducem o taxă de turnuleţ. Urmează să analizăm lista de taxe locale şi să generăm o hotărâre care să instituie şi o astfel de taxă (…) Aprobări de construcţii cu turnuleţe n-o să se mai dea câtă vreme eu voi fi primar”, a dat asigurări Robu. Intenţia primarului este de a-i determina practic pe proprietarii acestor construcţii să renunţe la turnuleţe pentru a nu plăti taxe suplimentare. Cei vizați sunt bineînțeles reprezentanții etniei rome, care au ridicat astfel de construcții în zona centrală a Timișoarei și nu numai.
„Cred că putem demara şi o acţiune de redefinire arhitecturală a unor palate. Asta nu se poate face imperativ, putem încuraja oamenii, proprietarii respectivi, să fie preocupaţi să-şi redefinească faţadele în raport cu exigenţele Timişoarei pentru a evita nişte taxe suplimentare. Câtă vreme eu voi fi primar nu se va mai construi aşa ceva, e o pârghie prin care vrem să descurajăm păstrarea lor”, a adăugat edilul.

Cât despre legalitatea introducerii unei astfel de taxe de turnuleţ, Robu spune că s-a interesat şi „n-ar fi ilegală”: „Aşa cum există taxă pe horn, se pare că n-ar fi ilegală”, a afirmat primarul, precizând că deocamdată totul este doar la stadiul de idee. primarul a afirmat ulterior că urmează să se analizeze dacă propunerea sa se încadrează sau nu în prevederile legale. „Am dat în analiză posibilitatea de a introduce o asemenea taxă, taxa de turnuleţ. În măsura în care se va dovedi că putem avea suport legal pentru o asemenea taxă o vom introduce pentru a exercita o presiune asupra celor ce şi-au construit case cu turnuleţe să încerce să schimbe aspectul arhitectural al caselor lor. Decizia se referă la tot ce există cu turnuleţ”, a mai declarat primarul Nicolae Robu.

×
Subiecte în articol: timisoara romi primar