Politiștii din cadrul Secției 18 Poliție aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat, în apropierea unui club în care se desfășura un eveniment de tip „after-party”, pe o stradă din Sectorul 5, o mașină staționată, în care se aflau patru persoane, iar alte două persoane se aflau în exterior, iar comportamentul lor a atras atenția polițiștilor.
Astfel, s-a procedat la legitimarea și verificarea acestora, ulterior, la efectuarea controlului corporal și al autovehiculului.
În urma verificărilor, în interiorul mașinii, în portbagaj, au fost descoperite 80 de tuburi de diferite dimensiuni, susceptibile a fi pline cu „funny gas”, mai multe tablete de medicamente și 14 bucăți de țigări electronice de tip „vape”, susceptibile de a avea în componență substanțe cu efect psihoactiv.
Totodată au fost găsiți 5.400 de lei și 200 de euro, a căror proveniență nu a putut fi justificată.
Cele șase persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 37 de ani, au fost duse la audieri, în vederea cercetărilor și a luării măsurilor legale ce se impun.
De asemenea, toate substanțele găsite asupra acestora au fost ridicate, cazul urmând să fie preluat de Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București.
(sursa: Mediafax)