Tinerii cu vîrste cuprinse între 25 şi 44 de ani, cu studii superioare şi venituri peste medie, sînt nemulţumiţi de sistemul medical de stat, potrivit unui studiu realizat de GFK România.
Tinerii cu vîrste cuprinse între 25 şi 44 de ani, cu studii superioare şi venituri peste medie, sînt nemulţumiţi de sistemul medical de stat, potrivit unui studiu realizat de GFK România. Cercetarea de piaţă mai arată că românii sînt mai mulţumiţi de sistemul privat de sănătate decît de cel de stat.
În ce priveşte utilizarea serviciilor medicale, aproape un sfert dintre români nu au fost la medic anul trecut. 20% dintre cei care au participat la sondaj au declarat că obişnuiesc să meargă anual la medic, 14% merg de două ori pe an, iar 14% intră într-un cabinet medical de cinci, pînă la zece ori pe an. Cel mai des vizitează un cabinet medical persoanele cu vârste de peste 55 de ani, în general pensionarii şi femeile. La polul opus se află persoanele cu venituri mari, care solicită servicii medicale mult mai rar. Dintre cei care au mers la medic anul trecut, 87% au primit consultaţii de la medicul de familie şi 11% au avut nevoie de o internare. Studiul mai arată că românii au apelat la servicii medicale în special în policlinicile de stat, cabinetele private şi spitalele de stat. Majoritatea (96%) celor care au avut nevoie de internare au optat pentru un spital de stat. Cabinetele private au fost vizitate în special pentru consultaţii la medicul de familie (93% dintre cei care au vizitat un cabinet privat), iar clinicile private pentru consultaţii atît la medicul de familie, cît şi la medicul specialist.
Studiul GFK România a fost realizat în perioada 31 ianuarie-24 februarie, pe un eşantion de 1.645 de respondenţi.
Citește pe Antena3.ro