x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator TNB, reabilitat

TNB, reabilitat

08 Dec 2009   •   00:00

Ministerul Culturii a lansat licitaţia pentru reabilitarea Teatrului Naţional Bucureşti, contractul având o valoare de 215.284.043 de lei fără TVA şi o perioadă de execuţie de 28 de luni.

Fondurile provin din împrumutul contractat de Guvern de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) pentru Programul "Reabilitarea monumentelor istorice din România", dar şi de la bugetul de stat. Potrivit proiectului, Sala Mare a TNB va avea în jur de 850 de locuri, faţă de 1.100 cât are în prezent, o acustică şi o vizibilitate mai bune. Sala Studio se va reîntoarce în folosinţa TNB o dată cu refacerea Sălii Omnia ca sediu al Operetei.

Va dispărea Sala Amfiteatru, dar vor apărea două săli de câte 350 de locuri în clădirea centrală şi una de aproximativ 250 de locuri în subsolurile scenei de la Sala Mare. Pe acoperişul clădirii TNB va exista un amfiteatru în aer liber. Totodată, majoritatea instalaţiilor clădirii vor fi refăcute, inclusiv cea de climatizare. Proiectarea clădirii TNB din Piaţa Universităţii a început în 1963, însă Teatrul Naţional a început să funcţioneze în acest sediu zece ani mai târziu.

×
Subiecte în articol: observator