O femeie certată cu legea (recidivistă) s-a gândit să scoată bani de pe urma celor care au nevoie de o locuinţă socială şi de pe urma celor care-şi doreau şanse mai multe la o locuinţă ANL. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au prins-o, au reţinut-o pentru 24 de ore, iar judecătorii Tribunalului Bucureşti au arestat-o preventiv pentru 29 de zile. Femeia, pe numele ei Ileana Vasile, a păcălit patru persoane dându-se influentă pe lângă funcţionari din cadrul Primăriilor Sectoarelor 1 şi 6 Bucureşti şi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (Agenţia Fondului Imobiliar). Ea le-a promis credulilor că va interveni pe lângă funcţionarii cu putere de decizie pentru a-i determina să le atribuie persoanelor respective locuinţe sociale sau din cele construite de către Agenţia Naţională Pentru Locuinţe. Concret, conform procurorilor DNA, în perioada mai 2009 – mai 2010, Ileana Vasile a pretins, la diferite intervale de timp, de la patru persoane denunţătoare, suma totală de 37.000 euro şi 500 lei din care a primit 28.500 euro şi 10.500 lei. În acelaşi scop, inculpata le-a mai pretins aceloraşi persoane, suplimentar, în perioada 25 - 30 noiembrie 2010, suma totală de 6.000 euro. Procurorii anticorupţie au prins-o vineri în flagrant delict în timp ce primea o şpagă de 4000 de euro. Ea va trebui să răspundă penal pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată.