x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trafic îngreunat pe șoselele din România

Trafic îngreunat pe șoselele din România

de Redacția Jurnalul    |    26 Apr 2023   •   07:30
Trafic îngreunat pe șoselele din România

Circulația mașinilor este îngreunată de lucrările care se desfășoară pe mai multe șosele din Vâlcea. În restul țării se circulă fără probleme deosebite, anunță autoritățile.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, miercuri dimineață, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau ca urmare a condițiilor meteorologice.

Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și pe DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, circulația se desfășoară pe un carosabil preponderent uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale.

Circulația rutieră rămâne restricționată, din cauza căderilor de pietre de pe versanți, pe DN 7CC - Centura Călimănești, la kilometrul 3 în județul Vâlcea. Traficul se desfășoară pe un singur fir, alternativ, cu ajutorul semafoarelor și semnalizat cu balize și indicatoare.

Tot în județul Vâlcea, se execută miercuri, în funcție de condițiile meteorologice, lucrări de reparații pe mai multe artere rutiere, astfel:

- DN 7, între kilometri 160 și 164 pe raza localităților Milcoiu - Golești, se execută lucrări de frezare în vederea executării covorului asfaltic, între orele 08:30 - 18:00 . Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată de piloți de trafic;

- DN 7, la kilometrul 167, în localitatea Budești, se lucrează la refacerea sistemului rutier, între orele 08:00 - 16:00. Traficul se desfășoară în același mod;

- DN 7A, km. 31- 32, în extravilanul localității Malaia, se execută lucrări de tăiere arbori, între orele 08:00 - 16:00. Circulația rutieră se închide în reprize de câte 20 minute, fiind dirijată de piloți;

- DN 67, km. 135+500 - 191+000, pe raza localităților Milostea - Copăcelu, se aplică marcaje rutiere diverse (treceri de pietoni), între orele 08:00 - 18:00. Traficul se desfășoară pe jumătate din cale în zona trecerilor pentru pietoni;

- DN 67, km. 196-197, în extravilanul municipiului Râmnicu Vâlcea, se execută lucrări de montare parapet, între orele 08:00 - 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătatedin cale, fiind dirijată de piloți de trafic.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trafic romania