Prefectul de Tulcea a decis joi sa blocheze traficul pe toate drumurile din judet, din cauza viscolului. Doua persoane au murit in timp ce asteptau interventiile Serviciului Judetean de Ambulanta, ale carui autovehicule au ramas blocate pe drumurile din judet, din cauza zapezii si a viscolului.
"In aceasta noapte nu se va mai permite traficul autovehiculelor pe drumurile din judet. Pe toate drumurile se intervine, insa activitatea de deszapezire este ineficienta, din cauza viscolului. Pentru cazuri de urgenta medicala avem mijloace, intervenim, dar conditiile meteorologice nu ne ajuta deloc", a declarat Agerpres prefectul Vasile Gudu.
Directorul medical al Serviciului Judetean de Ambulanta, Dumitru Valcu, a declarat ca doua persoane au murit joi asteptand ambulanta, primul caz inregistrandu-se in localitatea Hamcearca, unde un pacient, in varsta de 70 de ani, diabetic, a decedat inainte de interventia medicilor.
"Un al doilea caz am avut la Stejaru, unde un domn, in varsta de 58 de ani, a fost injunghiat. Pe drum insa, in localitatea Ceamurlia de Jos, ambulanta a ramas blocata. A intervenit un utilaj de la Beidaud, dar pana sa ajungem la Stejaru am fost anuntati ca pacientul a murit", a declarat Dumitru Valcu.
Meteorologii au prelungit joi atentionarile cod Galben si cod portocaliu, de ninsori abundente, viscol si ger, valabile pentru zona de sud-est a Munteniei, respectiv pentru judetele Constanta si Tulcea, pana vineri, la ora 12.