x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie în familia unei cunoscute cântărețe de muzică populară. Soțul interpretei a fost găsit spânzurat

Tragedie în familia unei cunoscute cântărețe de muzică populară. Soțul interpretei a fost găsit spânzurat

15 Noi 2022   •   14:32
Tragedie în familia unei cunoscute cântărețe de muzică populară. Soțul interpretei a fost găsit spânzurat
Sursa foto: FB Carmen Cornaci

Interpreta de muzică populară Carmen Cornaci trăiește o adevărată dramă. Soţul cântăreţei, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit spânzurat.

Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre vecinii bărbatului după ce soţul artistei nu mai răspundea la telefon. Vecinul a mers să verifice ce s-a întâmplat la casa acestuia în Mănăstirea Doamnei. Soţul artistei a fost găsit fără suflare, în podul casei, cu un ştreang în jurul gâtului. Bărbatul a sunat imediat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj de la Ambulanţă şi unul de la Poliţie. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului găsit fără suflare. Potrivit acestora, decesul survenise în urmă cu câteva ore, astfel că manevrele de reanimare nu au fost cu succes, scrie monitorulbt.ro.

Vestea cumplită a fost anunţată şi de către artistă, pe pagina ei de socializare: „Din păcate, e adevărat. Soțul meu a ales să ne vegheze din cer. Nu cred că știu să fac astfel de postări, vreau doar să vă mulțumesc pentru încurajări”, a scris Carmen Cornaci.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Interpreta anulează concertele programate

„Dragilor ….va mulțumesc pentru fiecare cuvânt , pentru fiecare gând , pentru fiecare gest de compasiune și încurajare ….

Din respect pentru memoria soțului meu voi anula concertele programate pentru 1 Decembrie și toate activitățile pogramate pentru sărbătorile de iarna !

Va rog respectuos sa ma înțelegeți !

Sănătate multă tuturor si post ușor !”, a scris cântăreața pe pagina sa de Facebook.

×