x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Tragedie în Italia. Șase morţi şi peste 120 de răniţi într-un club de lângă Ancona

Tragedie în Italia. Șase morţi şi peste 120 de răniţi într-un club de lângă Ancona

08 Dec 2018   •   09:11
Tragedie în Italia. Șase morţi şi peste 120 de răniţi într-un club de lângă Ancona
Sursa foto: foto: Vigilli del fuoco/Twitter

O busculadă creată la un concert într-o discotecă de la Corinaldo, în apropiere de Ancona, s-a soldat cu şase morţi şi zeci de răniţi în noaptea de vineri spre sâmbătă, au anunţat pompierii, citaţi de AFP.

"Poate din cauza dispersării unei substanţe iritante, tineri au fugit şi s-au călcat unii pe alţii în picioare. Din nefericire, şase au decedat şi există zeci de răniţi", au anunţat pompierii pe Twitter. Ziarul Corriere Della Sera, preluat de dpa, a relatat că busculada din club este posibil să fi fost declanşată de pulverizarea de gaze lacrimogene în interior.

Potrivit media, în clubul de noapte se aflau circa o mie de persoane, multe dintre ele foarte tinere. Numele clubului din localitatea aflată în apropiere de coasta adriatică a Italiei este "Lanterna Azzurra". Lumea venise în discotecă la un concert al rapperului Sfera Ebbasta, supranumit "regele trap".

Drama s-a produs în jurul orei 01.00 dimineaţă (00.00 GMT) şi există peste o sută de răniţi, dintre care zece în stare gravă, potrivit presei. Mulţi dintre răniţi au suferit contuzii severe, în timp ce alţii prezentau fracturi, relatează şi DPA.

"Aşteptam să înceapă concertul când am simţit un miros acru", a declarat presei un tânăr rănit de 16 ani, care a fost transportat într-o stare confuză la un spital din Ancona. "Am alergat spre una dintre ieşirile de urgenţă dar am observat că e blocată, agenţii de pază ne-au spus să ne întoarcem înăuntru", a adăugat el, potrivit AFP.

Zeci de ambulanţe, maşini de pompieri şi de poliţie s-au deplasat la faţa locului, fiind declanşată o investigaţie asupra cauzelor busculadei, scrie DPA.

×