Anchetă explozivă după accidentul din Timiș: șofer drogat și volan blocat?
Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în urma accidentului mortal produs luni, pe drumul E70, în județul Timiș, unde șapte persoane și-au pierdut viața după ce un microbuz cu suporteri ai echipei PAOK Salonic s-a izbit violent de un TIR. Surse din anchetă vorbesc despre consum de substanțe interzise, alcool și o posibilă defecțiune tehnică în timpul depășirii.
Droguri, energizante și sticle de vodcă găsite în microbuz
Surse apropiate investigației au declarat pentru Antena 3 CNN că, în microbuzul distrus în proporție de aproximativ 90% în urma impactului, anchetatorii au descoperit substanțe posibil interzise, mai multe energizante, dar și sticle de vodcă.
Mai mult, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta-față ar fi declarat că, înainte de coliziunea fatală, șoferul ar fi fumat o țigară cu canabis, informație care ridică serioase semne de întrebare privind starea acestuia la volan.
Potrivit acelorași surse, necropsia șoferului ar fi indicat prezența drogurilor în sânge, date care urmează să fie confirmate oficial de autorități.
Cum s-a produs accidentul mortal din Timiș
Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 13:00, pe drumul european E70. Momentul impactului a fost surprins de camera de bord a unui alt TIR, diferit de cel implicat direct în coliziune.
Din imagini reiese că microbuzul, înmatriculat în Grecia, a intrat într-o depășire și părea că poate reveni pe banda sa. În mod inexplicabil însă, vehiculul reintră pe contrasens și se izbește frontal de TIR-ul care circula regulamentar.
Mărturie cutremurătoare: „Volanul s-a blocat”
Publicația greacă Protothema relatează că unul dintre suporterii PAOK care au supraviețuit tragediei a oferit primele mărturii despre posibila cauză a accidentului.
„Volanul s-a blocat în timpul depășirii”, i-ar fi spus acesta unui medic grec.
Declarația este susținută și de medicul Dimitris Koukoulas, care a afirmat pentru ERT News că un rănit i-a relatat că funcția de asistență la bandă (lane assistant) ar fi provocat blocarea volanului, împiedicând revenirea microbuzului pe sensul corect de mers.
Cum erau așezați pasagerii în „microbuzul morții”
Surse Antena 3 CNN au descris și dispunerea pasagerilor în microbuz înainte de impact:
Dreapta șoferului: doi pasageri
Bancheta din mijloc: patru persoane
Ultima banchetă: trei pasageri
Din cele 10 persoane aflate în microbuz, doar trei au supraviețuit, acestea fiind așezate lângă geamurile de pe partea stângă.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile române și elene încearcă să stabilească exact dacă tragedia a fost provocată de consumul de substanțe, o defecțiune tehnică sau o combinație fatală a celor două.



