Preşedintele Traian Băsescu a primit, anul trecut, 57 de cadouri de protocol. Printre ele se numără un bici din piele, o lingură de lemn sculptată, un fanion al Casei Regale Cioabă, precum şi o ploscă din piele. Valoarea totală a cadourilor se ridică la 2.600 de euro.
Cel mai scump cadou de protocol primit în 2010 de Traian Băsescu este macheta unei nave, lungă de 120 de centimetri, care a fost estimată la 200 de euro, anunţă antena3.ro.
Potrivit unui document postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a primit anul trecut, printre altele, nouă statuete, 10 plachete, şase tablouri şi trei icoane, cel mai scump cadou fiind o machetă de navă, lungă de 120 de centimetri, estimată la 200 de euro.
Preşedintele a mai primit în 2010 şi o hartă a Europei anului 1575 (100 de euro), o statuetă albastră de 30 de centimetri a lui Ştefan cel Mare (20 de euro), o lingură de lemn sculptată, de 50 de centimetri (10 euro), precum şi o sabie argintie în casetă de culoare albastră din partea MApN (180 de euro).
De asemenea, Traian Băsescu a primit o lucrare manuală cu gherghef de casă (180 de euro), două icoane cu Maica Domnului (130 de euro), o carpetă cu chipul lui Mihai Eminescu (30 de euro) şi un nai în husă neagră (60 de euro).
Tot anul trecut, preşedintele a primit şi o ploscă din piele, estimată la 40 de euro, precum şi un bici, tot din piele, cu o lungime de 250 centimetri, care valorează 20 de euro.
Toate cadourile au fost lăsate în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale. Potrivit legii, demnitarii trebuie să declare cadourile de peste 50 de euro primite în exerciţiul funcţiei. Cadourile estimate a valora până în 200 euro pot fi păstrate de demnitar, cele evaluate peste această sumă putând fi păstrate dacă demnitarul achită diferenţa între 200 euro şi valoarea cadoului respectiv.