x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traian Băsescu împlineşte 60 de ani. Vezi cum şi-a serbat ziua de naştere de când a fost ales preşedinte

Traian Băsescu împlineşte 60 de ani. Vezi cum şi-a serbat ziua de naştere de când a fost ales preşedinte

04 Noi 2011   •   09:40
Traian Băsescu împlineşte 60 de ani. Vezi cum şi-a serbat ziua de naştere de când a fost ales preşedinte

Astazi, presedintele Traian Basescu implineste 60 de ani. Seful statului isi petrece aniversarea in liniste, in familie. Asa ca a anuntat ca astazi nu vine la serviciu. Ieri, Basescu i-a invitat pe parlamentarii PDL si UNPR la un pahar de vin, la o vila de protocol de pe malul Lacului Floreasca.

De cand a fost ales presedinte, acesta este primul an in care Traian Basescu a dorit ca aniversarea s-o petreaca in liniste, in sanul familiei. Incepand din 2004, presedintele si-a petrecut zilele de nastere in lumea politica.

2010: Seful statului a fost la Palatul Victoria, unde a discutat peste doua ore cu premierul Emil Boc si vicepremierul Marko Bela despre decizia Curtii Constitutionale privind asumarea raspunderii Guvernului pe Legea Educatiei. Cu o zi inainte, Plenul Curtii Constitutionale a constatat ca angajarea raspunderii de catre Guvern este neconstitutionala si a declansat un conflict juridic de natura constitutionala intre Guvern si Parlament, intrucat proiectul de lege se afla in proces de legiferare la Senat, in calitate de Camera decizionala.

2009: De ziua sa, presedintele roman se afla in plina campanie pentru prezidentiale. Membrii staff-ului sau ii pregatisera o petrecere la sediul de campanie, cu un tort pe care era scris “La multi ani!' si “58%', aluzie la varsta implinita si la eventualele procente la alegeri. Traian Basescu incerca sa stabileasca cu partidele un program de consultari, dupa respingerea de catre Parlament a investirii Guvernului Croitoru.

2008: Traian Basescu a avut o zi plina de politica. Partidul democrat liberal a citit in plenul Parlamentului motiunea de cenzura prin care se cerea demisia guvernului Tariceanu.

2007: In urma cu patru ani, 4 noiembrie a fost intr-o duminica, iar Traian Basescu a facut, la Palatul Cotroceni, o analiza a situatiei cetatenilor romani din Italia. Analiza venea in urma scandalului in care Romulus Mailat a fost acuzat ca a violat-o si a ucis-o pe Giovana Reggiana intr-o gara din Roma.

2006: Presedintele a fost pe Valea Prahovei impreuna cu familia si a fost vizitat si de unii lideri ai PD.

2005: Seful statului si-a petrecut ziua de nastere la vila de protocol din statiunea Neptun, in ziua urmatoare vizitandu-si mama impreuna cu sotia si cele doua fiice, dupa care a mers la mormantul tatalui sau din Cimitirul Central din Constanta. Initial, Basescu a intentionat sa-si petreaca ziua de nastere pe podul de la Maracineni din judetul Buzau, reconstruit dupa inundatii.

2004: Traian Basescu se afla in campanie electorala. Atunci, unul dintre candidatii Aliantei PNL-PD la Parlament Stelian Dutu i-a daruit presedintelui o goarna militara din 1877 “cu care armata romana a fost chemata la datorie', o sabie de parada de pe vremea regelui Carol I si un fluier de comandant de nava pentru mobilizarea la bord.

×