x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Traian Băsescu nu s-a prezentat la CNCD

Traian Băsescu nu s-a prezentat la CNCD

de Elena Stan    |    01 Iul 2013   •   21:03
Traian Băsescu nu s-a prezentat la CNCD
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Reprezentantele ONG-urilor care l-au reclamat pe Preşedintele Traian Băsescu la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-au prezentat azi la sediul instituţiei pentru audieri. “Audierea a durat foarte puţin. De regulă, la audiere fiecare parte îşi prezintă petiţia. În cazul acesta, din partea Administraţiei Prezidenţiale nu s-a prezentat nimeni, însă a fost prezentată o poziţie scrisă. Am fost întrebate dacă suntem de acord să se ţină cont de imunitatea preşedintelui astfel încât acesta să nu poată fi sancţionat sub nici o formă. Bineînţeles că am refuzat, solicitând tot ce se poate maximal. Nu este posibil ca acum să ceară să recunoaştem imunitatea preşedintelui, mai ales că Traian Băsescu a mai fost sancţionat de CNCD, deci există precedent. Noi vrem să fie sancţionat potrivit legii”, ne-a declarat Alice Iancu, vicepreşedintă a Centrului Filia. Aceasta ne-a mai spus că au fost audiate de trei persoane, comisia fiind condusă de preşedintele CNCD, în sala fiind şi o persoană care consemna. Preşedintele Traian Băsescu riscă să primească un nou avertisment de la CNCD sau o amendă cuprinsă între 2.000-100.000 de lei pentru declaraţiile sexiste, naţionaliste şi romofobe la adresa femeii rome, făcute în cadrul întâlnirii cu reprezentantele Clubului Femeilor de Afaceri.

“Am primit petiţia de la ONG-uri, am citat părţile potrivit legii în vigoare şi urmează audierea acestora. Sancţiunea în acest caz, potrivit art. 26, poate consta în aplicarea unui avertisment sau amendă cuprinsă între 2.000-100.000 de lei. În alte speţe, de recidivă, deoarece Preşedintele a mai primit două avertismente, se aplică sancţiunea mai aspră. În cazul de faţă, rămâne la latitudinea colegiului director sancţiunea pe care o vom aplica”, ne-a declarat Asztalos Csaba Ferenc, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Csaba Ferenc Asztalos, Theodora Bertzi, Istvan Haller, Maria Lazăr, Cristian Jura, Anamaria Panfile Ioana Liana Pop, Claudia Sorina Stanciu, Vasile-Alexandru Vasile. Aceştia sunt cei nouă membri ai Colegiului director al CNCD care vor decide ce sancţiune va primi preşedintele.

×
Subiecte în articol: traian basescu cncd