Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urma grupului de analiză, constituit din reprezentanţii Preşedinţiei, Guvernului, partidelor, organizaţiilor sindicale şi patronale, că orice se poate renegocia, dar că trebuie reduse cheltuielile bugetare în timp cât mai scurt.
"Orice se poate renegocia, dar vreau să ştiţi că e şi o chestiune de timp. Oricum, trebuie să răspundem cum reducem cheltuielile bugetare", a spus preşedintele, întrebat fiind dacă în urma discuţiilor cu sindicatele s-a ajuns la o concluzie privind posibilitatea aplicării unor procente diferenţiate în ce priveşte diminuarea salariilor bugetarilor.
El a mai spus că Acordul cu FMI va fi discutat în Consiliul Economic şi Social. Întrebat dacă există o posibilitate a modificării Memorandumului dintre Guvern şi FMI, el a replicat: "Sigur, oricând se poate relua negocierea".
Citește pe Antena3.ro