Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că sectorul de stat al economiei româneşti nu este competitiv şi nici pregătit pentru intrarea în zona Euro, punctând că România ar putea să treacă la moneda euro la orizontul anilor 2017-2018, dacă vor creşte parametrii de competitivitate a economiei de stat.
"România are astăzi două sectoare: sectorul privat, care în cea mai mare parte este extrem de performant, competitiv şi sectorul de stat al economiei româneşti, care nu este competitiv şi nu este pregătit să intre în zona Euro. Mă întreb, ce s-ar întâmpla cu Căile Ferate Române, dacă ar fi în Euro zonă, cu o monedă extrem de fixă, cu condiţii de plată, achiziţii şi prestaţii în euro? Ar fi un dezastru, din cauza lipsei de competitivitate. Ce s-ar întâmpla în energie, dacă mâine toate unităţile energetice ale României ar trebui să-şi facă toate socotelile fără să se mai bazeze pe deprecierea monedei naţionale, având un euro care ar lucra ca un turnesol pentru toate zonele de ineficienţă?", a afirmat preşedintele, la evenimentul "Zece ani de companii italiene în România", organizat de Confindustria România.
În context, el a subliniat că obiectivul acordului pe care România îl are cu FMI şi UE este reprezentat de creşterea parametrilor de competitivitate a economiei de stat.
"Acesta este obiectivul acordului pe care îl avem încă în vigoare cu FMI şi UE: creşterea parametrilor de competitivitate a economiei de stat. Sper ca vom reuşi în doi, trei, patru ani, şi România va putea să fie un candidat serios la orizontul anilor 2017-2018, pentru intrare în zona Euro", a explicat preşedintele.