Deblocarea completă a DN 7C - Transfăgărăşan în zona kilometrului 60,
unde carosabilul a fost acoperit luni dimineaţa de stânci, trunchiuri
de copaci şi aluviuni, ar putea dura câteva zile, estimează drumarii.
Angajaţii Districtului Drumuri Naţionale Căpăţâneni acţionează cu mai multe utilaje pentru degajarea carosabilului şi au anunţat că, până luni după prânz, va putea fi deschis traficului rutier un sens de mers. Circulaţia în zonă se va desfăşura intermitent, pe o bandă, până la curăţarea completă a zonei, arată Agerpres. Intervenţia drumarilor este îngreunată de faptul că mai multe stânci de mari dimensiuni au rămas suspendate deasupra grămezii de bolovani de pe şosea şi se pot desprinde în orice moment.
Circulaţia pe DN 7C - Transfăgărăşan a fost complet blocată, luni dimineaţă, la kilometrul 60, în aval de Barajul Vidraru, în zona Valea lui Stan. Carosabilul a fost acoperit, în urma unei alunecări de teren, de circa 3.000 de metri cubi de aluviuni. Transfăgărăşanul a fost închis oficial circulaţiei între kilometrii 104 şi 130, de la 1 noiembrie. Accesul auto dinspre Curtea de Argeş este permis în continuare până în zona Piscu Negru.
Citește pe Antena3.ro