x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Transnistria - Smirnov a iesit la vanatoare de copii

Transnistria - Smirnov a iesit la vanatoare de copii

30 Sep 2004   •   00:00

OBSERVATOR

Situatia este in continuare tensionata in Transnistria. Militienii lui Smirnov au primit ordin sa-i surprinda singuri pe strada pe copiii liceelor romanesti din Rabnita si Tiraspol, devastate de regimul separatist, si sa-i aresteze.
VITALIE CALUGAREANU - Chisinau

"Daca pana la sfarsitul lunii septembrie parintii elevilor de la liceele romanesti din Rabnita si Tiraspol nu-si vor transfera copiii la scolile transnistrene cu predare in baza grafiei chirilice, acestia vor fi decazuti din drepturile parintesti, iar copiii lor vor umple orfelinatele din Transnistria", au declarat in cadrul unei emisiuni difuzate de o televiziune din Transnistria responsabili din cadrul asa-zisului Minister al Invatamantului de la Tiraspol. Potrivit lor, "administratia transnistreana a hotarat sa le mai dea o sansa parintilor, prelungind ultimatumul ce a expirat pe 20 septembrie".

INTIMIDARE. Directoarea Liceului "Evrica" din Rabnita, Eugenia Halus, ne-a spus ca de cateva zile militienii separatisti umbla din casa in casa inmanandu-le parintilor noi instiintari prin care li se cere sa-si transfere, pana la sfarsitul lunii, copiii la scolile transnistrene. In aceleasi "instiintari" ei sunt avertizati ca, in caz contrar, pe langa faptul ca vor fi decazuti din drepturile parintesti, ei risca sa faca ani grei de puscarie pentru nesupunere civica.

In plus, dupa ce saptamana trecuta copiilor de la cele doua scoli li s-a interzis sa mai frecventeze clasele de creatie si sport din regiunea transnistreana, acestia sunt "vanati" pe drum de catre militieni. Potrivit Eugeniei Halus, organele represive ale administratiei separatiste au primit ordin sa-i surprinda singuri pe strada pe copiii celor doua licee romanesti si sa-i aresteze pentru vagabondaj.

SOLIDARITATE. Marti, in toate scolile si liceele din Republica Moldova s-au desfasurat mitinguri de solidaritate ale elevilor, parintilor si profesorilor cu elevii si pedagogii scolilor romanesti din regiunea transnistreana. Profesorii si elevii au condamnat actiunile administratiei separatiste indreptate impotriva copiilor si l-au acuzat pe Igor Smirnov de terorism si de incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale copiilor. Presedintele Voronin a participat la mitingul de solidaritate organizat la Liceul rusesc "N. Gogol" din Chisinau. El a declarat ca nu-i va "permite lui Smirnov sa se foloseasca de copii pentru a-si atinge scopurile politico-criminale".
×
Subiecte în articol: observator