x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Transporatorii renunţă la protestele din această săptămână

Transporatorii renunţă la protestele din această săptămână

16 Mar 2010   •   00:00

Reprezentanţii Executivului şi cei ai Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi au semnat, marţi, la Guvern, un protocol pentru rezolvarea revendicărilor organizaţiei, transportatorii anunţând, după semnarea documentului, că renunţă la protestele programate pentru această săptămână.

"Înţelegând că primul-ministru nu a fost anunţat de toate problemele noastre, este normal să dăm o şansă Guvernului şi vom amâna protestele pentru o săptămână sau două", a spus preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu.

El l-a acuzat totodată pe secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru că nu i-a informat nici pe şeful Guvernului şi nici pe ministrul Transporturilor despre problemele lor reale, afirmând că îl consideră pe acesta ca fiind vinovat pentru situaţia creată.

Protocolul încheiat la Guvern prevede ca, în termen de o săptămână, să fie adoptată ordonanţa de urgenţă pentru combaterea pirateriei în transportul rutier de persoane, precum şi un calendar de adoptare a unei legi unice în domeniul transporturilor.

Prima formă a ordonanţei va fi finalizată până vineri, urmând ca actul să fie adoptat în şedinţa de săptămâna viitoare a Guvernului.
Cele două părţi au convenit totodată să continue discuţiile pentru rezolvarea celorlalte revendicări ale transportatorilor.

Premierul Emil Boc a participat, marţi, la negocierile dintre Ministerul Transporturilor şi liderii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), iar la finalul discuţiilor a anunţat că a convocat la Guvern, la ora 14.00, secretari de stat din ministerele Internelor şi Justiţiei, pentru a redacta o ordonanţă de urgenţă de combatere a "pirateriei" în transportul de persoane. Şeful Guvernului a afirmat că speră ca transportatorii să renunţe astfel la proteste.

Preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, a declarat la rândul său că premierul Emil Boc a invitat şi conducerea patronatului, la ora 14:00, la Guvern, pentru încheierea unui protocol privind revendicările confederaţiei, respectiv legea unică a transportatorilor şi un act normativ care să amendeze pirateria.

"Dacă protocolul nu se va încheia, noi nu vom renunţa la protest. Concret, vrem în protocol legea unică a transporturilor şi un ordin de ministru sau o ordonanţă de urgenţă care să amendeze pirateria", a afirmat preşedintele confederaţiei.

În discuţia de la Guvern, premierul i-a asigurat pe transportatori că textul ordonanţei de combatere a pirateriei în transportul rutier de persoane va fi redactat de Guvern împreună cu patronatul din sector, iar Codul Rutier va fi modificat în Parlament.

Liderii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România au anunţat anterior că peste 11.000 de transportatori vor protesta, miercuri şi joi, între orele 10:00 şi 15:00, în faţa sediului Executivului, solicitând o hotărâre de guvern pentru amendarea firmelor de transport neautorizate, prelungirea autorizaţiilor până în 2016 şi o lege unică a transporturilor.

×
Subiecte în articol: observator