x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Aeroporturile din România, tranzitate în 2022 de 21 de milioane de pasageri, în creştere cu 87,5%

Aeroporturile din România, tranzitate în 2022 de 21 de milioane de pasageri, în creştere cu 87,5%

de Redacția Jurnalul    |    31 Ian 2023   •   05:30
Aeroporturile din România, tranzitate în 2022 de 21 de milioane de pasageri, în creştere cu 87,5%

Traficul de pasageri pe aeroporturile din România s-a ridicat la 21 de milioane de pasageri anul trecut, în creştere cu 87,5% faţă de anul 2021 şi aproape triplu faţă de anul 2020, potrivit datelor de la Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR), citate de Ziarul Financiar.

Spre com­paraţie, în anul de referinţă 2019, cel mai bun an din turism, aeroporturile erau tranzitate de 23 de milioane de pasageri.

În 2022, Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), cel mai mare din ţară, a avut 12,5 mil. pasageri anul trecut, urmat fiind de aeroporturile din Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Suceava.

„Pentru aviaţia civilă ultimii ani au fost foarte dificili, dar iată că am reuşit să recuperăm peste cifrele previzio­nate. A fost o revenire puternică, mai ales în lunile de vară, când pe unele aeroporturi din România au fost înre­gistrate valori de trafic mai mari decât cele din anul 2019. Există potenţial foar­te mare şi estimăm că anul viitor vom depăşi 24 de milioane de pasa­geri, iar dacă vorbim de estimări pe termen lung, ne aşteptăm ca în anul 2040 aeroporturile din România să înregistreze aproape 50 de milioane de pasageri”, a declarat David Ciceo, preşedintele Asociaţiei Aeroportu­rilor din România.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: aeroporturi romania