x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei sferturi dintre copii sunt certați la școală, foarte mulți dintre ei sunt pedepsiți de părinți

Trei sferturi dintre copii sunt certați la școală, foarte mulți dintre ei sunt pedepsiți de părinți

24 Ian 2022   •   12:00
Trei sferturi dintre copii sunt certați la școală, foarte mulți dintre ei sunt pedepsiți de părinți

76% dintre elevi sunt certați la școală, iar 56% dintre părinți își pedepsesc copiii, arată o statistică realizată de organizația Salvați Copiii România.

Datele centralizate de Salvați Copiii România pe parcursul anului 2021 arată că 22% dintre copii sunt expuși abuzului verbal și limbajului violent în mediul școlar. Foarte mulți copii, aproximativ 76% dintre ei, spun că profesorii îi ceartă atunci când greșesc, ceea ce arată că metodele pedagogice critice și punitive sunt utilizate frecvent, în detrimentul sprijinului activ acordat elevilor în procesul de învățare și comunicare.

Analiza Salvați Copiii mai arată că abuzul fizic asupra copilului în familia de proveniență este asociat semnificativ cu comportamente de tip bullying între copii în școală, în condițiile în care 56% dintre părinți au declarat că-și pedepsesc copiii dacă greșesc.

Primul studiu național cu privire la fenomenul de bullying în școlile românești, lansat de Salvați Copiii în 2016, arăta că: 73% dintre elevi au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar, 3 din 10 copii sunt excluși în mod constant din grupul de colegi sau sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, iar 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copii