x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenul Litoralului a plecat în prima cursă din sezon

Trenul Litoralului a plecat în prima cursă din sezon

19 Iun 2015   •   18:17
Trenul Litoralului a plecat în prima cursă din sezon
Sursa foto: Christian Silva/INTACT IMAGES

Prima cursă a Trenului Litoralului a plecat, vineri, din Gara CFR Baia Mare, urmând să ajungă, sâmbătă dimineaţă, în gara din Mangalia.

Şeful Staţiei CFR Baia Mare, Eugen Fărcăşan, a declarat că gradul de ocupare al acestei prime curse a fost mediu, urmând ca în următoarele zile locurile să fie ocupate aproape în totalitate.

"A fost startul în prima cursă, iar vacanţa e abia la început aşa că peste câteva zile vom avea locurile ocupate complet. Trenul pleacă din Gara Baia Mare ora 15,07 şi ajunge în Gara din Mangalia, a doua zi la ora 8,39. Practic, trenul străbate toată ţara pentru a ajunge la malul Mării Negre", a spus Eugen Fărcăşan.

Trenul Litoralului se formează în gara din municipiul Satu Mare şi preia inclusiv turiştii din acest judeţ care aleg să petreacă vacanţa pe litoral.

Şeful Staţiei CFR Baia Mare a mai precizat că preţurile la toate categoriile - vagon de dormit, cuşetă clasa I -a şi a II -a sunt identice cu cele de anul trecut. De asemenea, se aplică obişnuitele reduceri: pensionarii, elevii, studenţii, card tren plus şi cei care plătesc anticipat biletul. Preţul pe un singur sens la vagon de dormit clasa I-a e 271,50 lei, iar la cuşetă 165 lei, fiind cele mai solicitate locuri din cauza distanţei. Trenul mai are în componenţă şi vagoane de clasa I şi a II-a de călătorie, însă locurile sunt mai puţin cerute.

Trenul Litoralului va rămâne în circulaţie până pe 14 septembrie.

×