x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trenurile pe ruta Bucureşti-Budapesta vor circula joi cu modificări din cauza lucrărilor între Lugoj şi Recaş

Trenurile pe ruta Bucureşti-Budapesta vor circula joi cu modificări din cauza lucrărilor între Lugoj şi Recaş

de Redacția Jurnalul    |    10 Feb 2026   •   20:30
Trenurile pe ruta Bucureşti-Budapesta vor circula joi cu modificări din cauza lucrărilor între Lugoj şi Recaş
Sursa foto: Victor Stroe/CFR anunță modificări în circulaţia unor trenuri

Modificări în circulaţia unor trenuri ale CFR Călători vor surveni joi ca urmare a unor lucrări efectuate de către CFR SA la infrastructura feroviară între staţiile Lugoj - Recaş din judeţul Timiş, a anunţat, luni, operatorul naţional feroviar de pasageri CFR Călători.

Astfel, trenul IR 72 Bucureşti Nord - Budapesta va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Timişoara Nord - Arad - Curtici - Lokoshaza - Budapesta şi ca tren IR 12071 în relaţia Bucureşti Nord (plecare ora 05:29) - Caransebeş (sosire ora 13:56). Între staţiile Caransebeş şi Timişoara Nord se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

De asemenea, trenul IR 73 Budapesta - Bucureşti Nord va circula conform graficului de circulaţie în relaţia Budapesta - Lokoshaza - Curtici - Arad - Timişoara Nord şi ca tren IR 12070 în relaţia Caransebeş (plecare ora 14:25) - Bucureşti Nord (sosire ora 23:50). Între staţiile Timişoara Nord şi Caransebeş se va asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto.

CFR Călători a precizat că pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. AGERPRES

×
Parteneri