x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trezoriera fondurilor europene, dată afară pe motiv de Botiş

Trezoriera fondurilor europene, dată afară pe motiv de Botiş

03 Mai 2011   •   13:34
Trezoriera fondurilor europene, dată afară pe motiv de Botiş

163528-zevedei.jpgCristina Zevedei, şefa Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), a fost schimbată din funcţie. Zevdei a fost înlocuită cu Carmen Ionel, fost şef de serviciu în cadrul direcţiei economice a instituţiei.

Zevedei şi-a încetat mandatul vineri, după ce ministrul interimar al Muncii, Emil Boc, a luat decizia de a o demite. "A fost o decizie managerială pentru a asigura transparenţa totală în ancheta făcută în cazul lui Ioan Botiş. Am luat această decizie pentru a nu exista suspiciuni, pentru a avea o anchetă transparentă", a declarat premierul Emil Boc.

Înlocuirea lui Zevedei din funcţie are loc la câteva săptămâni după ce Ioan Botiş şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Muncii din cauza unui conflict de interese în care se afla, o firmă la care lucra soţia sa accesând fonduri europene.

Noua şefă a AMPOSDRU este Carmen Ionel, care a fost anterior şef de serviciu în cadrul direcţiei economice a instituţiei. Ea va avea un mandat de şase luni, a anunţat Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat în ministerul Muncii.

AMPOSDRU gestionează fonduri europene pentru dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia, având ca beneficiari 1.650.000 de persoane.

×