Tudorel Butoi, expert criminalist, a explicat, în direct la Antena 3 CNN, de ce crede că focul a fost pus intenționat la pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, Prahova.
”În momentul în care ai o dispoziție teritorială cu căsuțe, în care n-ai aprobări, n-ai una, n-ai alta, deranjezi vecinătățile. În egală măsură, pot să existe conflicte pe datorii neonorate, pe deranj în altă zonă a activităților respective, pe țepe pe care și le dau unii altora
Nimeni nu va putea vreodată să mă convingă că nu e mână criminală câtă vreme eu vorbesc de spontaneitatea și concomitența acestor incendii.
Păi au fost legate pe ață? Să ia foc unul după altul... Nu. Au fost, probabil, puse. E o ipoteză, o idee”, a spus Tudorel Butoi, în direct la Antena 3 CNN.
”Nimeni nu va putea vreodată să mă convingă că nu e mână criminală”
”ISU exclude această ipoteză, dar în egală măsură, acolo este ISU, este Serviciul Criminalistic, Institutul de Criminalistică, Parchetul, oameni care cu mintea în cap vor pune lucrurile la punct și vor face cercetările.
Pe unde trece pompierul, halal să mai faci cercetare criminalistică. Criminalistica înseamnă lupă, înseamnă microprobe”, a mai spus expertul în Criminalistică Tudorel Butoi, în direct la Antena 3 CNN.
Incendiu la Ferma Dacilor. Lucian Ene, un apropiat al patronului Dinicu, a intrat în flăcări să-și salveze copiii și n-a mai ieșit | Trei persoane, încă dispărute
Bilanțul parțial al incendiului de la Ferma Dacilor din Prahova urcase, marți seară, la șase morți și două persoane încă dispărute.
Prefectul județului a recunoscut că sunt "șansele minime" ca persoanele date dispărute să fie în viață.
Cea de-a șasea victimă carbonizată a fost scoasă, marți seară, din pensiunea "Ferma Dacilor", Prahova, mistuită de un incendiu devastator.
Despre cea de-a șasea victimă carbonizată nu se poate preciza deocamdată dacă este adult sau minor.