Turismul intern şi internaţional a fost responsabil pentru 8% din emisiile globale de gaze cu efect de seră între 2009 şi 2013, de aproape trei ori mai mult decât se estima anterior, ceea ce înseamnă că sectorul turismului este un poluator mai mare decât industria construcţiilor, susţine un studiu publicat luni, informează AFP.
Precedentele estimări cu privire la impactul turismului asupra emisiilor de CO2 sugerau că acest sector este responsabil pentru 2,5 - 3% din totalul emisiilor.
Turismul este o industrie globală uriaşă şi în creştere, cu o valoare de peste 7.000 de miliarde dolari, unde lucrează o persoană din zece la nivel mondial.
Amprenta de carbon a industriei turistice creşte rapid, stimulată în principal de creşterea cererii pentru călătoriile cu avionul, susţin cercetătorii care au publicat studiul în revista Nature Climate Change. Potrivit cercetătorilor, între 2009 şi 2013, amprenta globală de carbon a industriei turistice a crescut de la 3,9 până la 4,5 miliarde tone de CO2 pe an.
"Turismul ar urma să urce mai rapid decât multe ale sectoare ale economiei", cu o creştere preconizată a veniturilor de 4% pe an, susţine principalul autor al studiului, Arunima Malik, cercetător la Universitatea din Sydney.
SUA sunt principala sursă de emisii de CO2 care au legătură cu turismul, iar alte state bogate - Germania, Canada şi Marea Britanie - sunt şi ele printre primele zece. Însă economiile emergente cu o clasă de mijloc în expansiune au urcat şi ele în clasament, China ocupând locul al doilea, în timp ce India, Mexic şi Brazilia se situează pe locurile 4, 5 şi, respectiv, 6.
Călătoriile internaţionale cu ajutorul zborurilor pe distanţe lungi se numără printre sectoarele cu cel mai puternic ritm de creştere şi ar putea pune sub semnul întrebării eforturile destinate reducerii emisiilor de CO2. Potrivit estimărilor IATA, numărul pasagerilor care călătoresc cu avionul ar urma să se dubleze până la 7,8 miliarde pe an în 2036. În prezent, industria aeriană este responsabilă pentru aproape 2% din totalul emisiilor de CO2, ceea ce ar plasa acest sector pe locul 12 în lume dacă ar fi o ţară.
"Pe lângă cifra absolută, îngrijorător este că, pe fondul creşterii veniturilor, oamenii au tendinţa de a călători mai departe, mai frecvent şi se bazează mai mult pe călătoriile cu avionul", a declarat profesorul Ya-Sen Sun, coautorul raportului.
Nici turismul şi nici sectorul călătoriilor cu avionul nu sunt în prezent incluse în tratatul din 2015 de la Paris, care are drept obiectiv limitarea încălzirii globale la două grade Celsius.