x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Turisti rataciti, sate in bezna

Turisti rataciti, sate in bezna

23 Aug 2004   •   00:00

Nu mai putin de 100 de turisti au fost surprinsi de furtuna, la sfarsitul saptamanii trecute, in Muntii Rodnei si sunt cautati de echipele salvamont, informeaza Mediafax. In alte zone ale tarii furtuna a smuls acoperisuri si a lasat sute de gospodarii fara curent electric.

RATACITI PE MUNTE. Cei peste 100 de turisti care au urcat in Muntii Rodnei sunt straini si vin din tari ca Franta, Germania sau Italia. Turistii nu au avut unde sa se adaposteasca fiindca in Muntii Rodnei sunt doar doua refugii, care se afla la distanta mare de coasta. Daca ar fi vrut sa se adaposteasca in cabane, turistii au avut putine sanse sa le gaseasca intrucat si acestea sunt situate indeosebi in apropierea localitatilor de la poalele muntilor. Mai multe echipe salvamont au urcat, ieri dimineata, sa-i caute pe turisti, dar cei aflati la baza nu pot comunica cu ele din lipsa unei statii de emisie-receptie cu frecventa proprie.

SUCEAVA. Alimentarea cu energie electrica a fost intrerupta, ieri dimineata, in 58 de localitati din zona municipiului Falticeni din cauza precipitatiilor insotite de descarcari electrice.

NEAMT. O furtuna violenta, insotita de ploi puternice, grindina si trasnete a afectat, sambata seara, zona localitatilor nemtene Agapia si Grumazesti, distrugand acoperisurile a peste 250 de gospodarii si imobile ale institutiilor publice, aproape 2.500 de hectare agricole, un pod si doua drumuri comunale.

CLUJ. O furtuna extrem de puternica s-a abatut, sambata dupa-amiaza, asupra orasului Turda, mai multe acoperisuri de bloc fiind smulse, cateva cabluri electrice au fost rupte, mai multi arbori au cazut, iar cateva gherete au fost rasturnate. Furtuna a durat cel mult zece minute, dar pagubele sunt semnificative.

MURES. Circulatia pe Drumul National DN15 in dreptul localitatii muresene Sangeorgiu de Mures a fost intrerupta, sambata seara, iar zeci de case au ramas fara curent electric din cauza unei furtuni violente. Timp de aproape o ora circulatia pe DN15 a fost paralizata din cauza unui arbore doborat de vijelia insotita de o grindina mare cat oul de porumbel si de violente descarcari electrice. Plopul batran, care masura peste 30 de metri, s-a prabusit si in cadere a rupt firele de curent electric.
×
Subiecte în articol: observator