Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj au deschis un dosar în care se cercetează împrejurările în care un avion al companiei Blue Air, cu 116 pasageri la bord, a ieşit de pe pistă, joi, la aterizarea pe Aeroportul din Cluj-Napoca, din cauza zăpezii. Incidentul s-a încheiat fără ca pasagerii să fie răniţi, însă viaţa acestora a fost pusă în pericol. Ulterior, nimeni nu şi-a asumat nicio responsabilitate, iar reprezentanții instituțiilor implicate au dat vina unii pe alţii. Reprezentanţii Romatsa, instituţia care se ocupă de supravegherea traficului aerian, susţin că i-au anunţat pe piloţi că pista este acoperită cu un strat de 3 mm de zăpadă, deşi omătul era vizibil mult mai mare. De altfel, şi discuţia dintre piloţi şi turnul de control a fost halucinantă: în timp ce pilotul aeronavei Blue Air anunța că a ieșit de pe pistă, cei din turn îi urau „Bine ați venit!”.