'Una dintre cele mai noi membre ale Uniunii Europene, Romania are ambitii, dar este inca saraca. In capitala Bucuresti, atractii asemanatoare celor Occidentale, dar foarte putini turisti. Guvernul este disperat sa atraga mai multi. Cea mai recenta incercare de stimulare a turismului strain constra intr-un plan controversat, de a crea tururi speciale, gandite in jurul vietii dictatorului odata detestat, Nicolae Ceausescu' . Asa incepe reportajul televiziunii Al Jazeera, despre ultima oferta turistica a Elenei Udrea.
Intre altele, 'Turul Dictatorului' ii va purta pe doritori prin biroul reamenajat al lui Nicolae Ceausescu din cladirea Comitetului Central si prin balconul din care acesta si-a tinut ultima cuvantare, apoi la Targoviste, in incaperea in care s-a tinut procesul cuplului Ceausescu si la zidul unde au fost executati. 'Aici a cazut Ceuasescu si aici a cazut doamna Ceausescu', ii explica un politist reporterului Al Jazeera, aflat la fata locului.
Al Jazeera a ajuns si la Scornicesti, intervievandu-l pe nepotul lui Ceausescu, Emil Barbulescu, langa statuia pe care i-a ridicat-o in curtea casei parintesti unchiului sau. Acesta afirma ca nu va permite ca locatia sa se transforme intr-o afacere: 'E proprietate privata. Nu vor intra aici', spune Barbulescu.
'Este un lucru extraordinar sa exploatezi locurile pe unde a trait ultimul mare dictator din Europa de Est. Avem locul unde a fost impuscat (...) Au pastrat zidul si noi vrem sa punem in valoare si locul unde a sfarsit cuplul Ceausescu, locuintele unde au stat, este de mare interes. (…) Povestea lui Ceausescu este interesanta, daca stii s-o vinzi bine', a declarat Elena Udrea, in luna august, la B1 TV. Udrea considera ca oamenii 'au mai trecut de furia' impotriva dictaturii ceausiste.
Pe langa locurile mentionate mai sus, Udrea a spus ca 'Turul Dictatorului' ar urma sa cuprinda inchisoarea de la Doftana si cartierul Primaverii.